din cadrul Festivalului International al Artelor Spectacolului Muzical
„Viata e frumoasa!”
Ediţia a VI-a / 7-17 noiembrie 2013 / Bucureşti
· RETROSPECTIVA ZILEI A 10-A
Sâmbătă, 16 noiembrie, cea de-a zecea zi a festivalului, „Viața e frumoasă!” s-a deschis cu spectacolul de teatru-dans „Nuntă însângerată” susținut în premieră la București de artiștii Teatrului Muzical de Stat din Klaipėda, Lituania, spectacolul desfășurându-se în prezența E.S. Vladimir Jarmolenko, Ambasador al Republicii Lituania în București, dar și al altor reprezentanți diplomatici acreditați în România. Muzica lui Astor Piazzola precum şi coregrafia lui Jurijus Smoriginas au transformat reprezentaţia într-una cu totul aparte pe care spectatorii au apreciat-o cu nenumărate aplauze.
În aceeași seară, dar la Centrul Cultural „Ion Manu” din Otopeni, s-a desfășurat premiera spectacolului-atelier „Secretul Doctorului Honigberger” în regia lui Dragoș Galgoțiu, o producţie a Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian”, iar la Godot Cafe-Teatru, tinerii artiști care au participat la Studioul de Canto coordonat de Alfredo Pascu au interpretat fragmente din musicaluri celebre în cadrul concertului de absolvire a cursurilor intitulat „Musical-Studio Live”.
Tot în Centrul Vechi, dar la restaurantul Caru’ cu Bere, artiștii Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian” au susținut un recital de romanțe spre încântarea celor aflați la acea oră în restaurant. Mioara Manea-Arvunescu, Tina Munteanu, Ernest Fazekas şi Cătălin Petrescu au reînviat atmosfera cafenelelelor interbelice interpretând – de multe ori alături de spectatori – melodii precum: „Ionel, Ionelule”, „Dragoste buruiană rea” sau „Mi-am pus busuioc în păr”.
· PROGRAMUL ultimei zile a Festivalului – 17 noiembrie
Pentru ultima seară a festivalului, organizatorii au pregătit alte trei evenimente menite să evidențieze frumusețea și diversitatea spectacolului muzical.
Seria evenimentelor va începe la ora 19.00 cu un concert de operetă menit să încheie fastuos cea de-a 6-a ediţie a Festivalului „Viaţa e frumoasă!”: „Alfredo Pascu și invitații săi”.Evenimentul se va desfăşura la Opera Națională București şi le va aduce pe scenă – alături de prim solistul Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian” – şi pe Katarzyna Mackiewicz (Polonia/Rusia), Vessela Neinski (Bulgaria), Irina Polivanova (Ucraina/Rusia) şi Maria Simion (România). Evenimentul va fi urmat de lansarea cărții „În dialog cu Alfredo Pascu” scrisă de Gabriela Lupu.
Tot de la ora 19.00, dar la Centrul Cultural „Ion Manu” din Otopeni, va avea loc o nouă reprezentație a spectacolului de teatru-dans „Nuntă insângerată”, producție a Teatrului Muzical de Stat Klaipėda din Lituania.
Seara se încheie la la Godot Cafe-Teatru unde, începând cu ora 22.00, „Dacika” – Lounge Music Night cu Mihai Toma va închide oficial cea de-a șasea ediție a Festivalului Internațional al Artelor Spectacolului Muzical „Viața e frumoasă!”. Piesele aflate pe setlist-ul acestei seri sunt parte din proiectul „Dacika” și conțin un mix de ritmuri tribale ritualice, sunete sintetice și instrumente etnice, ilustrând o gamă complexă de texturi sonore liniștitoare, eterice, spațiale, venite din muzica New Age. Astfel, cu ajutorul fluierului, taragotului, naiului, viorii și al sintetizatoarelor, Mihai Toma reactualizează esența trăirilor sufletești românești sub orice formă s-ar manifesta: dans, melancolie, rugăciune, meditație, iubire. Mihai Toma este singurul muzician român a cărui compoziţie, „Flutaka”, a fost inclusă pe cea mai recentă compilaţie Buddha Bar (Vol. XV).