Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Retrospectiva Radu Gabrea la Berlin

08 – 12 iunie 2015

Regizorul Radu Gabrea este omagiat la Berlin, în cadrul evenimentului “Retrospectiva RADU GABREA” organizat cu sprijinul Institutului Cultural Român la Berlin și în colaborare cu prestigiosul cinematograf Filmkunst 66, în perioada 08 – 12 iunie.

Programul cuprinde cinci dintre filmele de referință din cariera marelui cineast român și debutează luni, 08 iunie, ora 20:00, cu cel mai recent film de lung metraj, “O poveste de dragoste, Lindenfeld”. Seara de deschidere se va desfășura în prezența regizorului Radu Gabrea și a producătorului Victoria Cociaș, vizionarea fiind urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri.

Radu Gabrea și Victoria Cociaș vor participa la întreaga serie de proiecții de la Filmkunst 66, ce va continua cu prezentarea următoarelor filme și cu discuții cu publicul:
• marți, 09 iunie, „Mănuși Roșii” (2010) – ora 17.30,
• miercuri, 10 iunie, „Călătoria lui Gruber” (2008) – ora 18.00,
• joi, 11 iunie, „Rosenemil” (1992/1993) – ora 18.00,
• vineri, 12 iunie, „Un bărbat ca Eva” (1984) – ora 18.00.

Referindu-se la Radu Gabrea drept unul dintre cei mai prolifici regizori români contemporani, Dominique Nasta, doctor în Filozofie şi Litere la Université Libre de Bruxelles, scria in “Contemporary Romanian cinema”:

“După o carieră de 40 de ani a lui Radu Gabrea, cuprinzând un număr impresionant de filme documentare și de ficțiune, care nu au făcut parte din ceea ce se numește în mod general “film de autor”, Radu Gabrea optând în mod deliberat pentru filme orientate spre o mai largă audiență, el a reușit totuși să-și câștige un statut unic printre cineaștii români, acela de autentic regizor european, sfidând timpul printr-o constantă preocupare de a îmbina în mod armonios în filmele sale fapte istorice relevante cu forme filmice de fictiune de mare interes artistic.”Citizen Gabrea [Kane]” ar fi cu siguranță cea mai potrivită poreclă a regizorului.”

Filmele din program:

Filmkunst 66, 08 iunie, h.20:00
O POVESTE DE DRAGOSTE, LINDENFELD (2013)

Sinopsis

În Frankfurt-ul anului 2005, Ulrich (Ully) Winkler, preşedintele unei mari companii (personaj principal interpretat de Victor Rebengiuc, aflat la prima colaborare cu Radu Gabrea), vede la televizor un reportaj despre un fost sat german din Banat. Acesta este Lindenfeld, în care Ully se născuse şi trăise până în 1945.

În prezentul acţiunii, la şase decenii după ce a fugit în Germania şi a început să facă avere, străduindu-se să-şi şteargă din memorie legăturile sale cu România, Ully este puternic marcat de imaginile văzute, aşa că decide ca împreună cu Boris, vechiul său servitor şi prieten credincios, să plece în secret la Lindenfeld. Acolo o regăseşte pe Helga, iubita sa din cruda tinereţe (interpretată la maturitate de Victoria Cociaş).

Ceea ce urmează este o poveste dulce-amară, plină de nostalgie, candoare și momente tragicomice.

Filmkunst 66, 09 iunie, h.17:30
MANUSI ROȘII (2010)

Sinopsis

Filmul Mănuși roșii este o adaptare a best-seller-ului cu același nume al scriitorului Eginald Schlattner, și prezintă ancheta la care a fost supus tânărul student sas Felix Goldschmidt, victimă a campaniei masive de arestări dezlănțuită de "Securitatea română" în anii ce au urmat revoluției din 1956, din Ungaria.

După înăbușirea revoluției din Ungaria de către tancurile sovietice (noiembrie 1956), puterea comunistă din România, de teama unor evenimente similare, a trecut la arestări masive și organizarea de procese. În special în Transilvania, unde printre reprezentanții populației române, maghiare și germane se răspândise ecoul celor întâmplate în țara vecină și exista pericolul ca situația politică să scape de sub control, ”securitatea” a dezlănțuit o campanie masivă de arestări.

Una dintre victimele acestei campanii este și tânărul de origine săsească, Felix Goldschmidt, student la o universitate clujeană și conducătorul unui cenaclu literar.

În ciuda rezistenței sale inițiale, prin presiune psihică, tortură, umilire repetată și intimidare, acesta devine instrument docil al organelor de represiune, martor al acuzării împotriva unor prieteni ai săi scriitori, trădându-și până la urmă și propriul frate.

Filmkunst 66, 10 iunie, h.18:00

CĂLĂTORIA LUI GRUBER (2009)

Sinopsis

„Călătoria lui Gruber” este un film – dramă regizat de Radu Gabrea în 2008, a cărui acțiune este plasată în Al Doilea Război Mondial, în timpul Holocaustului din Iași (pogromul din Iași).

Filmul se concentrează asupra unui scriitor italian, Curzio Malaparte, fost membru al partidului fascist italian. Malaparte este delegat pe frontul rusesc pentru serviciul de știri italian și călătorește în România în iunie 1941, împreună cu Freitag, colonel în Wehrmacht și comandantul adjunct al garnizoanei locale din România.

Malaparte suferă de o alergie gravă și este trimis să-l consulte pe Dr. Josef Gruber din Iași, un medic alergolog de clasa mondială, numai că acesta nu e de găsit.

Suferind teribil din cauza alergiei, Malaparte încearcă disperat să îl găsească pe medicul despre care află că a a fost capturat. În timpul căutării, el întâlnește situații șocante din Holocaustul împotriva evreilor din oraș. Mai târziu, el împărtășește aceste lucruri într-o manieră foarte critică, în romanul sau, Kaputt.

Wehrmacht-ul, trecând printr-o revizuire capitală în anii 1930, s-a extins foarte mult odată cu venirea la putere a naziștilor. Ceea ce urmează este o imagine de ansamblu asupra Wehrmacht-ului.

Filmkunst 66, 11 iunie, h.18:00

ROSENEMIL (1992/1993)

Sinopsis

“Rosenemil” are la bază romanul lui Georg Hermann, iar acţiunea se desfăşoară în Berlinul sfârşitului de secol. Protagonistul filmului, Emil (jucat de Werner Stocker), îşi câştigă traiul vânzând romane de dragoste pe stradă. Încă de mic Emil avea ochi numai pentru doamne şi înclinaţia de intra în belele din această cauză. La început îl vedem ca pe un băiat care fură mărunţişuri ca să impresioneze o fată. Anii trec şi îl vedem crescând într-un tânăr atletic, dar cu aceeşi inimă nesăbuită de băiat, alergând după fuste fără să se gândească la consecinţe.

Într-o zi predestinată din 1903 el întâlneşte două femei atrăgătoare, amândouă practicând "cea mai veche meserie din lume" deşi se învârt în cercuri sociale foarte diferite. Cea mai tânără dintre ele, Lissy (jucată de Dana Vávrová), este cântăreaţă într-o sală de dans sărăcăcioasă. Caldă, deschisă şi generoasă, este iubită de toţi cei care o cunosc, iar Emil nu face excepţie. Se îndrăgostşte de Lissy la prima vedere şi ea de el. Lissy îl numeşte "Rosenemil" pentru că i-a adus un trandafir la prima lor întâlnire şi cu acest nume îl prezintă prietenilor ei de la sala de dans şi vecinilor.

Unii dintre cei ce-şi fac veacul la sala de dans sunt implicaţi în afaceri murdare, iar Emil se lasă atras într-o bandă de hoţi. Curând Emil atrage atenţia şefului bandei, care i-o prezintă pe eleganta şi sofisticata Bertha (Dominique Sanda), o „doamnă de companie” de clasă. Emil se lasă vrăjit de farmecele femeii mai în vârstă, iar Bertha îl găseşte, la rândul ei, atrăgător pe Emil şi decide să facă din el jucăria sa preferată. Îmbrăcat în hainele noi cumpărate de Bertha, Emil devine însoţitorul ei, atât la cursele de cai cât şi în pat. Între timp, biata Lissy, cu o sănătate fragilă, este din ce în ce mai deprimată şi încearcă să se sinucidă. Emil află de calvarul prin care trece şi, chinuit de remuşcări, se grăbeşte la ea, dar ajunge doar la timp pentru a-şi lua adio de la ea.

Filmkunst 66, 12 iunie, h.18:00

UN BĂRBAT CA EVA (1984)

Sinopsis

Într-o casă părăsită, regizorul EVA, filmează o adaptare a celebrului roman „Dama cu camelii”. Echipa şi actorii trăiesc în aceeaşi casă, într-o mizerie „comunitară” tipică anilor 60”, a anilor hippy.

Pe măsură ce filmarea înaintează, frumosul, decorul de basm, îndepărtează tot mai mult realitatea sordidă. Dar în echipă colcăie contradicţiile şi conflictele. Regizorul, la începutul filmului, împreună cu Gudrun, actriţa principală, se îndrăgosteşte de actorul care joacă rolul lui Armand Duval, rolul din adaptarea celebrului roman "Dama cu camelii". Remarcabil prin discursul narativ atent la mai multe planuri, filmul german al regizorului Radu Gabrea este o splendidă reverență către excentricul regizor al noului val german, Fassbinder.

„This remarkable picture cries out to be seen” – Sunday Telegraph

„A stunning performance… a blood-curdling homage! A hypnotic, unortodox, appropriately profane paean to Fassbinder. A seriously daring contemplation of one of the most gifted, most troubling, most original film makes of his time” – New York Times

„A cinematic mind-boggler! A descent into the peculiar Germanic orgy of Fassbinder’s fevered genius” – New York Post

“A splendid, infectiously amoral performance! Casting a woman as ‘Fassbinder’ was a brilliant stroke. The film wallows in enjoyably trashy effects” – The Village Voice

“A tour of force portrait by Eva Mattes which must rank as one of the most impressive sex crossovers in screen history!” – New York Daily News

“Brilliantly conceived and executed, ‘A Man Like Eva’ is one of the most tantalizing films I’ve seen in a long time” – Manhattan Arts

Bucuresti, 27.05.2015
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.