Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Retrospectiva Dinu Cocea: Haiducii lui Saptecai, Zestrea Domnitei Ralu si Saptamana Nebunilor

În cadrul ediţiei din acest an a Festivalului Internaţional de Film de la Iaşi (IIFF 2010), un moment special şi secţiunea Retrospective îi sunt dedicate regizorului şi scenaristului Dinu Cocea care va primi Premiul de excelenţă pentru întreaga activitate. Iubitorii de film de toate vârstele vor putea viziona câteva dintre cele mai renumite filme ale mult apreciatului regizor: Haiducii lui Şaptecai, Zestrea Domniţei Ralu şi Săptămâna Nebunilor.  

„Nu am făcut multe filme. Doar 15!”, declara cu modestie, într-un interviu, cel al cărui nume figurează pe genericul unor lungmetraje memorabile precum „Iancu Jianu, haiducul” sau „Haiducii lui Şaptecai”. Despre filmele lui, Dinu Cocea spune: “De la Revoluţie până acum, s-au dat de sute de ori pe toate posturile de televiziune! De ce le dau? Nu pentru că sunt ele grozave, ci pentru că fac rating şi merg bine reclamele. (…) Filmele mele vor rămâne în arhivă şi vor putea fi văzute şi peste 100 de ani, dacă nu ia foc arhiva. Dar asta numai Dumnezeu o ştie!”.

Dinu Cocea a semnat regia pentru: Iancu Jianu Haiducul (1980), Iancu Jianu zapciul (1980), Ecaterina Teodoroiu (1979), Stejar – Extrema urgenţă (1974), Paraşutiştii (1972), Zestrea domniţei Ralu (1971), Haiducii lui Şaptecai (1970), Săptămâna nebunilor (1970), Răpirea fecioarelor (1967), Răzbunarea haiducilor (1967) şi Haiducii (1965), iar scenografia pentru: Iancu Jianu haiducul (1980), Iancu Jianu zapciul (1980), Săptămâna nebunilor (1970), Răpirea fecioarelor (1967), Răzbunarea haiducilor (1967).

Haiducii lui Şaptecai este cel de-al treilea film din seria Haiducilor, începută în 1966 de regizorul Dinu Cocea. Considerat de unii critici de film şi cel mai bun, acest film este şi primul episod din tripticul haiducului Şaptecai. Pentru a-i oferi fiicei sale, domniţa Ralu (Aimee Iacobescu), bijuteriile dorite, Vodă Caragea (Nucu Păunescu) mai pune un bir pe bieţii ţărani. Amza, eroul primelor părţi ale seriei Haiducilor, moare, iar căpetenie devine Anghel Şaptecai (Florin Piersic). Vestitul căpitan al cetei de haiduci ia apărarea ţăranilor chinuiţi şi porneşte pe urmele banilor. Îndemnat de femeia fostului căpitan, acum ibovnica lui, Aniţa (Marga Barbu), să plece spre "Stambul", Anghel cade pradă unei diversiuni. Capturat de Mamoulos (Colea Răutu), este trimis în temniţă. Personajul negativ se dovedeşte a fi chiar tatăl lui Anghel. Mamoulos nu-şi poate ucide fiul, de aceea îl pune să părăsească ţara sub jurământ. Singurul scop al lui Mamoulos este obţinerea caftanului boieresc pentru care trebuie să ducă la îndeplinire poruncile absurde ale lui Vodă Caragea care vrea să îi facă pe plac răsfăţatei sale fiice. Din film nu lipsesc nici celebrii Răspopit (Toma Caragiu) şi Parpanghel (Jean Constantin).

În Zestrea Domniţei Ralu, după o spectaculoasă evadare pusă la cale de Aniţa (Marga Barbu), Răspopitul (Toma Caragiu) şi Parpanghel (Jean Constantin), căpitanul Anghel porneşte din nou pe urmele banilor. Răpind-o pe Caliopi (Carmen Maria Struja), Şaptecai cere în schimbul eliberării acesteia bijuteriile cumpărate de soţul ei, Ianis (Constantin Codrescu) de la Viena. După o serie de întâmplări spectaculoase, Anghel reuşeşte să fure preţioasa zestre a Domniţei Ralu (Aimee Iacobescu). Zestrea Domniţei Ralu (1972) este partea a doua a tripticului dedicat haiducului Şaptecai şi episodul cinci al seriei Haiducilor. A fost filmat concomitent cu celelalte două filme ale tripticului, Haiducii lui Şaptecai (1970) şi Săptămâna nebunilor (1971).

În Săptămâna nebunilor, ceata lui Anghel (Florin Piersic) vinde zestrea domniţei Ralu (Aimee Iacobescu) pentru a cumpăra arme pentru armata lui Tudor Vladimirescu, armată căreia se hotărăsc să i se alăture. Majoritatea secvenţelor surprind atmosfera încordată de la curtea lui Vodă Caragea, iar acţiunea gravitează în jurul casetei cu “giuvaiericale”. Deşi prins de Mamoulos (Colea Răutu) şi torturat cu sălbăticie de oamenii lui, Şaptecai reuşeşte să scape din temniţă, urmându-şi drumul. Ajutat de Aniţa (Marga Barbu), Răspopitul (Toma Caragiu), Parpanghel (Jean Constantin) şi alţi tovarăşi de haiducie, Anghel îşi vede în cele din urmă visul împlinit. Calliopi este o altă bijuterie dispărută din cămara domnească. Soţul ei, Ianis, îl roagă pe Vodă Caragea să îl ajute să-şi recupereze femeia din mâinile haiducului Anghel Şaptecai, dar pe domnitor nu-l mai interesează decât să-şi păstreze tronul ori să fugă. Pe neaşteptate, o poveste de dragoste se naşte între Anghel şi Calliopi (Carmen Maria Struja), prizoniera haiducilor. 
 
Scenariile pentru toate cele trei filme care vor putea fi urmărite în cadrul IIFF 2010 au fost semnate de Eugen Barbu şi Mihai Opriş, iar cel pentru Săptămâna nebunilor scenariul a fost semnat inclusiv de regizorul Dinu Cocea.

Despre IIFF 2010   
Cea de a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Iaşi – IIFF 2010 va avea loc în perioada 06 – 10 octombrie 2010. Un festival eclectic, deschis tuturor genurilor (de la horror, la arthouse, de la pelicule de studio, la cele indie, de la documentar, la animaţie sau scurtmetraj) reflectă entuziasmul cinefil al realizatorilor.

Competiţia oficială va aduce în prim-plan o selecţie reprezentativă a curentelor recente din cinematografia internaţională. Competiţia oficială are patru secţiuni – lungmetraj ficţiune, scurtmetraj ficţiune, documentar şi film de animaţie. IIFF aduce şi anul acesta un proiect AltFel, o competiţie de filme experimentale şi pentru cine-amatori. Câştigătorul va primi distincţia publicului, Premiul CineFan.

PREFAŢĂ este o secţiune necompetitivă, care va include filme premiate la alte festivaluri, avanpremiere şi filme cu o istorie recentă proprie. Secţiunea RETROSPECTIVE va prezenta filmele semnate de o personalitate a cinematografiei internaţionale, iar FABRICAT IN va pune focus pe filmele realizate de-a lungul anilor în România şi într-o ţară invitată. YOUNG TALENTS va aduce o selecţie a unor tineri cineaşti recunoscuţi, care se află înaintea debutului în lungmetraj şi ale căror filme de scurtmetraj au fost premiate la festivaluri din România şi internaţionale.

Trei jurii internaţionale, formate din personalităţi ale cinematografiei mondiale, vor decerna următoarele premii filmelor aflate în secţiunea "Competiţie": Trofeul IIFF, pentru cel mai bun film din competiţie, Premiul de regie, Cel mai bun scurtmetraj, Cel mai bun documentar, Cea mai bună animaţie, Premiul publicului pentru cel mai bun film AltFel, ales prin votul publicului, Premiul de excelenţă, acordat unei personalităţi a cinematografiei româneşti sau internaţionale.

Bucuresti, 28.09.2010

{mosloadposition user9}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.