În aceste zile, peste 350 de angajaţi ai companiei Quadrant Amroq Beverages din toată ţara au participat la cea de a 10‑a ediţie a Conferinţei Anuale de Marketing şi Vânzări a companiei care împlineşte în acest an 15 ani de la înfiinţare.
Pentru a celebra această dublă aniversare, precum şi rezultatele deosebite înregistrate în toţi aceşti ani, locaţia aleasă de conducere a fost o destinaţie exotică: un club „all inclusive” din Turcia. Deplasarea întregii echipe s-a făcut cu 3 avioane charter.
„La baza conceptului de organizare a întregului eveniment a stat inovaţia. Am ales o formulă inedită pentru prezentarea rezultatelor deosebite înregistrate în anul 2005: o creştere de 48%
a cifrei de afaceri faţă de anul anterior, punând în scenă o piesă de teatru în acord cu tradiţiile locale. Într-o scenografie care sugera cortul unui sultan, şi în prezenţa sa, vizirii, căpeteniile de oşti (actorii fiind conducerea companiei) au comentat cu umor şi patos succesele “gheaurilor” de la QAB”, a declarat Florin Rădulescu, Director General QAB.
Ca în fiecare an, toţi angajaţii care au împlinit 10 ani în companie au primit premii consistente ca recompensă a loialităţii lor. Fiecare dintre aceştia a povestit evoluţia sa în firmă. Astfel am aflat că unii au parcurs o traiectorie demnă de invidiat, începând ca ajutor de şofer, fiind promovaţi apoi ca merchandiser sau branch manager, alţi angajaţi au spus că au rămas fideli aceleiaşi funcţii timp de 10 ani, declarând că le place cu adevarat ceea ce fac şi se simt bine acolo unde sunt.
Şi câştigătorii competiţiei interne “proiecte nerezonabile” ale anului 2005 au fost răsplătiţi cu prime considerabile. În final, toată echipa a concurat în cadrul „Olimpiadelor QAB”: o suită de concursuri de volei şi fotbal pe plajă, curse de caiac, polo în apa mării, tirul cu arcul. Câştigătorii au primit medalii în aplauzele şi ovaţiile sutelor de colegi aflaţi în amfiteatrul clubului. Un fapt deosebit de emoţionant a fost gestul spontan al unui grup de anjajaţi care au adus şi expus pe scenă steagul României, în semn de preţuire pentru tot ceea ce înseamnă familia QAB, “reuşită” şi “acasă”.
„Investiţia în resursele umane, în calitatea vieţii angajaţilor noştri, este o prioritate. Ne-am dedicat activitatea pentru a le oferi un climat profesional deosebit de motivant. Considerăm că rezultatele unui colaborator depind de modul în care acesta este implicat în viaţa şi cultura companiei, de aici importanţa şi amploarea acordate celei de a zecea conferinţe naţionale – un exemplu care explică succesul nostru”, a declarat Anca Podoleanu, Director Resurse Umane QAB.
Compania QAB a fost cotată a patra în topul Capital a celor mai bune companii pentru care să lucrezi, rezultate obţinute în urma studiului realizat de revista Capital împreună cu Institutul de Cercetare de Piaţă GfK România, care are ca scop identificarea celor mai dorite locuri de muncă din România, din perspectiva angajaţilor.
Compania Quadrant Amroq Beverages (QAB) este unul dintre cei mai mari investitori americani din România, îmbuteliatorul autorizat şi distribuitorul Pepsi, Prigat, Lipton Ice Tea şi Roua Munţilor pentru România şi Republica Moldova.
QAB a intrat pe piaţa băuturilor răcoritoare din România în 1991, prin îmbutelierea şi distribuţia produselor din portofoliul PepsiCo. În 1992, compania a inaugurat prima linie de îmbuteliere PET din ţară, pentru sticla de Pepsi de 1,5 l, iar în anul 1993, QAB a lansat prima băutură necarbonatată produsă în România: Prigat.
{mosloadposition user10}