Reţeaua de clinici şi laboratoare Med-As, unul dintre principalii jucători din piaţa românească de servicii medicale, a înregistrat în anul 2008 o cifră de afaceri de 4,15 milioane euro, în creştere cu 60% faţă de anul precedent. Compania estimează, pentru anul 2009, o dublare a cifrei de afaceri, pe fondul finalizării unor proiecte de mare anvergură.
“Centrul Medical Med-As a pus, încă de la început, accent pe satisfacţia pacienţilor şi pe calitatea actului medical, motiv pentru care demersurile făcute în întreaga perioadă de activitate, inclusiv în anul 2008, au avut drept scop atingerea acestor două priorităţi.
Ne dorim ca, în momentul în care pacienţii aleg una dintre clinicile sau laboratoarele noastre, să beneficieze de servicii profesioniste, iar investiţiile în aparatură de ultimă generaţie şi mai ales colaborarea cu un personal medical de top ne ajută să ne îndeplinim acest obiectiv”, a declarat dr. Simona Ateia, Director General Med-As.
Printre realizările Med-As, în anul 2008, se numără: introducerea metodei de investigare a tubului digestiv cu videocapsula endoscopică, metodă ce reprezintă o premieră în sistemul medical privat din România, inaugurarea laboratorului din Giurgiu, dotarea unităţii de radiodiagnostic din incinta Spitalului Sf. Maria cu aparatură modernă destinată secţiei de radiologie, precum şi dezvoltarea segmentului de servicii medicale Corporate şi de Medicina muncii.
De asemenea, Centrul Medical Med-As a înregistrat în anul 2008 o dublare a numărului de pacienţi: în prezent, Med-As tratează şi efectuează investigaţii pentru mai mult de 200.000 de pacienţi, estimând că până la sfârşitul acestui an numărul acestora va creşte cu cel puţin 50%.
Pentru anul 2009, compania îşi propune extinderea clinicii Med-As Professional, dar şi a centrului imagistic din cadrul Spitalului Sf. Maria, prin dotarea acestuia cu un nou tomograf multi-slice, un dispozitiv RMN modern, un ecograf specializat pe investigarea funcţiei cardiace, un angiograf si un aparat de mamografie. În ceea ce priveşte extinderea reţelei vizată în acest an, obiectivele se referă la finalizarea şi inaugurarea clinicii din zona Titan a capitalei, deschiderea unei noi clinici medicale multifuncţionale în Piteşti, precum şi a unui nou centru imagistic în cadrul Spitalului Cantacuzino.
Reţeaua de clinici medicale Med-As este una dintre puţinele reţele private din Bucureşti care, prin intermediul relaţiei contractuale cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), permite accesul pacienţilor la o gamă largă de servicii medicale gratuite, atât clinice, cât şi paraclinice.
{mosloadposition user10}