Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Restaurantul CASA DOINA a împlinit 130 DE ANI

Restaurantul CASA DOINA 130 DE ANI

Aproape în inima Bucurestiului, sălășluiește una dintre cele mai frumoase capodopere artistice ale marelui Arhitect Ion Mincu. Clădirea, declarată monument istoric, este unul dintre cele mai apreciate restaurante din București și toamna aceasta a celebrat 130 de ani.

În frumoasa gradină, la umbra arborilor înalți, al hortensiilor parfumate, la granița cu parcul Kiseleff, se scriu povești interesante. “Sute de clienți trec zilnic pragul restaurantului și se bucură de experiențe memorabile.” – povestește Geo Repidonis, administratorul restaurantului.

Restaurantul CASA DOINA 130 DE ANI

De la gustul de odinioară al bucatelor, la preparate moderne delicioase, la vinuri mereu alese, la evenimente private spectaculoase, toate construiesc ceea ce astăzi înseamnă CASA DOINA.

Exact cum se petrecea pe vremuri, cu seri dansante, doamne elegante, grădini misterioase și muzica bună, exact așa a fost și petrecerea aniversară de 130 de ani, ce a avut loc pe 27 septembrie, într-o seară călduroasă de toamnă. Un local de vis, ce este descoperit și de tinerele generații și iubit la fel de mult, indiferent de vârstă.

Alături de invitați de seamă, atât apropiați ai restaurantului, cât și colaboratori, s-au bucurat de o seară specială și vedete precum Amalia Enache, Elisabeta Lipă, Dan Cruceru, Roxana Blagu, Miki Buzarnescu, Ana Pârvulescu, Dana Savuică, Florentina Opriș și Maria Andrei.

Seara a fost încununată de muzica bună a Tarafului Cleante și Diana Matei, precum și a talentaților Andreea și Xenti Runceanu.

Unei aniversări atât de spectaculoase, nu putea să-i lipsească și momentele emoționante. Echipa Casa Doina a premiat cu diploma de excelența cel mai vechi angajat al restaurantului, pe domnul Nicu Hotin, șef de sală, care a declarat: “În cei 32 de ani dedicați Casei Doina am servit de la ambasadori, la prințese, la președinți de țară și chiar și pe Prima Doamnă a SUA, Jill Biden, pe atunci în calitate de soție a Vicepreședintelui. Anul acesta ies la pensie și o să îmi lipsească eleganța și atmosfera din fiecare seară, precum și oaspeții care ne trec pragul.”

Casa Doina înseamnă tradiție, înseamnă perfecțiune și eleganță, înseamnă rețete vechi de peste 130 de ani, dar și rețete moderne, care să bucure fiecare dorință. Casa Doina este locul unde trebuie să ajungi măcar o dată.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.