- Investiție în valoare de 120.000 de euro ce urmează a fi amortizată în aproximativ 1 an de zile
- 320 de panouri, construite pe o suprafață de 1.450 mp, cu o putere de 144 kWp
- Panourile solare vor produce 3.800 MWh în 25 de ani, însemnând o reducere totală a costurilor cu energia de aproximativ 760.000 de euro
- Reducerea emisiilor de CO2 cu 48 de tone pe an și scăderea deșeurilor radioactive anuale cu 0,5 kg
- Fotogeneratoarele voltaice vor fi montate pe acoperișul unității Elis Pavaje din Petrești, județul Alba
Restart Energy, unul dintre cei mai mari furnizori independenți de energie electrică de pe piața locală, anunță semnarea unui nou contract în valoare de 120.000 de euro cu compania Elis Pavaje, pentru instalarea unor fotogeneratoare voltaice cu o putere de 144 kWp.
Noul proiect presupune instalarea a 320 de panouri fotovoltaice, pe o suprafață de 1.450 mp, pe acoperișul unității Elis Pavaje din Petrești, județul Alba.
Generatorul fotovoltaic va produce 3.800 MWh în următorii 25 de ani, însemnând o reducere a costurilor cu energia electrică de aproximativ 760.000 de euro. Investiția va fi amortizată în aproximativ 1 an.
Proiectul solar acoperă aproximativ 10% din necesarul de energie al companiei și presupune o reducere a amprentei emisiilor de carbon de 48 de tone și a deșeurilor radioactive cu 0,5 kg pe an.
„Ne bucurăm când unul dintre clienții noștri revine pentru a investi din nou în energie verde. Sistemele fotovoltaice sunt o soluție eficientă de reducere a costurilor cu energia, pe o perioadă lungă de timp, cu costuri minime de întreținere. În perioada următoare, Restart Energy se va concentra pe producerea sustenabilă a energiei electrice active prin utilizarea energiei solare”, spune Armand Domuța, General Manager Restart Energy.
„Producția proprie de energie verde ne permite să avem o activitate operațională mai sustenabilă, și în același timp mai eficientă din punct de vedere financiar. Panourile fotovoltaice amplasate pe unitatea noastră din Petrești reprezintă o investiție de 120.000 de euro ce se va amortiza în aproximativ un an. Aceasta este o adiție la proiectul inițial dezvoltat împreună cu Restart Energy, proiect în valoare de 600.000 de euro, ce va fi amortizat în următorii aproximativ 4 ani”, declară Emil Goţa, Director General Elis Pavaje.
În ianuarie 2021, Restart Energy a semnat un parteneriat cu fondul american Interlink Capital Strategies din Washington DC pentru finanțarea dezvoltării a 500 MW de proiecte regenerabile în România până în 2025, în vederea furnizării de energie 100% verde produsă local către toți clienții finali.
În februarie 2021, Restart Energy a lansat cu succes prima emisiune de obligațiuni verzi convertibile din România care au fost listate la Bursa de Valori București, având codul REO26.
În luna septembrie 2021, după 4 ani de dezvoltare, Restart Energy a lansat un alt proiect unic la nivel mondial, o platformă bazată pe tehnologie proprie de certificare pe blockchain atât a amprentei de carbon, cât și a dioxidului de carbon evitat a fi eliminat în atmosferă, precum și de tranzacționare directă între participanți a atributelor de mediu și a energiei regenerabile, www.redplatform.com.
De fiecare dată când cineva plantează un copac, curăță o plajă, consumă energie verde sau întreprinde orice demers de protejare a mediului, poate înscrie această acțiune pe platforma RED. După ce datele sunt validate în platformă, se calculează amprenta CO2 echivalentă și se eliberează credite de carbon tokenizate ce pot fi folosite pentru a cumpăra energie verde sau pentru a obține echivalentul în bani. În același timp, o companie poate obține credite de carbon sub formă de jetoane verzi pentru clienții lor, prin coduri QR unice imprimate pe produse sau chitanțe de cumpărare.