- Investiția în valoare de peste 340.000 de euro urmează a fi amortizată în mai puțin de 4 ani;
- 883 de panouri, construite pe o suprafață de 5.000 mp, cu o putere de 400 kWp;
- Panourile solare vor produce 12.647 MWh în 25 de ani, însemnând o reducere a costurilor cu energia de peste 2,5 milioane de euro;
- Emisiile de CO2 scad cu 159 de tone pe an şi deşeurile radioactive cu 1,5 kg pe an;
- Energia solară produsă acoperă aproximativ 25% din consumul companiei;
- Panourile sunt situate în incinta combinatului de vinificație Cotnari, județul Iași.
Restart Energy, companie lider în servicii de tranziție energetică, anunță finalizarea implementării unui sistem de panouri fotovoltaice, în valoare de peste 340.000 de euro pentru compania Cotnari S.A.
Proiectul constă în instalarea a 883 de panouri, pe o suprafață de 5.000 mp, cu o putere de 400 kWp. Investiția urmează a fi amortizată în mai puțin de 4 ani.
Energia verde produsă acoperă aproximativ 25% din consumul intern al companie. În următorii 25 de ani, panourile solare vor produce 12.647 MWh, însemnând o reducere a costurilor cu energia de peste 2,5 milioane de euro.
Sistemul de panouri fotovoltaice înseamnă o reducere a emisiilor de CO2 de 159 de tone pe an şi a deşeurilor radioactive de 1,5 kg pe an.
Panourile sunt situate în incinta Cramei Cotnari, județul Iași.
„Sistemele fotovoltaice sunt răspunsul natural la instabilitatea pe care o vedem pe piața de energie. De asemenea, mă bucur că reușim astfel fim sustenabili si să reducem amprenta de carbon a companiei, în contextul în care planeta are nevoie de acțiuni responsabile din partea tuturor”, spune Remus Deleanu, Presedintele Directoratului Cotnari S.A.
„Sistemele fotovoltaice sunt o soluție eficientă de reducere a costurilor cu energia, pe o perioadă lungă de timp, cu costuri minime de întreținere. Restart Energy se va concentra pe producerea sustenabilă a energiei electrice active prin utilizarea energiei solare”, spune Armand Domuța, General Manager Restart Energy.
În ianuarie 2021, Restart Energy a semnat un parteneriat cu fondul american Interlink Capital Strategies din Washington DC pentru finanțarea dezvoltării a 500 MW de proiecte regenerabile în România până în 2025, în vederea furnizării de energie 100% verde produsă local către toți clienții finali.
În februarie 2021, Restart Energy a lansat cu succes prima emisiune de obligațiuni verzi convertibile din România care au fost listate la Bursa de Valori București, având codul REO26.
În luna septembrie 2021, după 4 ani de dezvoltare, Restart Energy a lansat un alt proiect unic la nivel mondial, o platformă bazată pe tehnologie proprie de certificare pe blockchain atât a amprentei de carbon, cât și a dioxidului de carbon evitat a fi eliminat în atmosferă, precum și de tranzacționare directă între participanți a atributelor de mediu și a energiei regenerabile, www.redplatform.com.
De fiecare dată când cineva plantează un copac, curăță o plajă, consumă energie verde sau întreprinde orice demers de protejare a mediului, poate înscrie această acțiune pe platforma RED. După ce datele sunt validate în platformă, se calculează amprenta CO2 echivalentă și se eliberează credite de carbon tokenizate ce pot fi folosite pentru a cumpăra energie verde sau pentru a obține echivalentul în bani. În același timp, o companie poate obține credite de carbon sub formă de jetoane verzi pentru clienții lor, prin coduri QR unice imprimate pe produse sau chitanțe de cumpărare.