RESERVED, cel mai cunoscut brand de modă polonez, anunţă lansarea noii campanii globale de Toamnă/Iarnă 2017, a cărei imagine este nimeni alta decât Kate Moss, supermodelul celebru pentru stilul vestimentar unic.
Noua campanie a brandului RESERVED este un tribut adus lui Kate Moss, unul dintre numele de referinţă din industria modei, directorul de creaţie insistând ca supermodelul să deţină controlul total asupra look-urilor create pentru noul sezon.
Ideea noii campanii a pornit de la o întrebare simplă adresată lui Kate Moss: dacă ai intra acum într-un magazin RESERVED, ce ţinută ai alege, care ar fi stilul pe care îl preferi şi, mai ales, care ar fi rezultatul? Stilul lui Kate Moss – când rebel, când casual sau sexy, când confortabil, cu o jachetă de piele neagră sau o blană artificială aruncată peste lenjeria din dantelă, sau pur şi simplu un mix din toate acestea – este unul emblematic, cuvintele care îl definesc fiind autentic, iconic şi adevărat.
Prin colaborarea cu Kate Moss, brandul RESERVED şi-a propus să-i ofere fiecărei femei ocazia de a-şi crea propriul mix autentic, iconic şi adevărat, cu alte cuvinte, de a-şi scrie propria poveste vestimentară. Sezonul de Toamnă/Iarnă 2017 este dedicat poveştii lui Kate Moss, dar următorul sezon ar putea fi povestea oricărei femei care alege hainele RESERVED.
În plus, campania realizată în Londra de celebrul fotograf Daniel Jackson urmăreşte şi să anime identitatea brandului, combinând stilul iconic al lui Kate Moss cu hainele fun şi cu accente uşor futuriste ale RESERVED.
„A fost important pentru RESERVED să redăm autenticitatea lui Kate Moss în imagini, să recreăm o atitudine personală a ei în această campanie, vrând să arătăm prin asta că brandul nostru înseamnă atât stil, cât şi individualitate”, a declarat Monika Kaplan, directorul global de marketing al RESERVED.
RESERVED – care face parte din grupul LPP, una dintre cele mai mari companii din industria textilă din Europa – va deschide primul magazin din Regatul Unit chiar pe Oxford Street, pe 6 septembrie 2017. În România, brandul deţine deja numeroase magazine, în toate marile centre comerciale din Bucureşti şi din marile oraşe.
Mai multe informaţii despre campanie sunt disponibile pe www.reserved.com.
Despre RESERVED
RESERVED este un brand polonez de modă care mizează pe haine casual, dar în ton cu tendinţele, având colecţii atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi şi copii, la preţuri accesibile.
Despre LPP
LPP deţine peste 1,700 de magazine în întreaga lume, având venituri de peste 1,4 miliarde de euro în 2016. Lanţul de companii operează în numeroase ţări din Europa, printre care Polonia, Germania, Cehia, Slovacia, Ţările Baltice, Rusia, Ucraina, România, Bulgaria, Ungaria şi Croaţia. În 2015 s-a extins şi în Orientul Mijlociu, în ţări ca Egipt, Qatar, Kuweit sau Arabia Saudită, şi în 2016 a deschis primul magazin în Emiratele Arabe Unite.
Grupul deţine cinci branduri: RESERVED, care oferă haine la preţuri accesibile, HOUSE, axat pe produse din denim, MOHITO, care se află în LPP din 2009 şi vinde haine pentru femei independente, CROPP, brandul pentru tineri, şi SINSAY, creat în 2013, dedicat adolescentelor.