Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Reprosuri si discutii aprinse la „Ferma Vedetelor”

ProTv

Ieri seară la Ferma Vedetelor a avut loc unul dintre cele mai serioase conflicte de până acum. Dacă concurenți aveau impresia că se înțeleg bine și au devenit o adevărată familie, iată ca prezența noilor veniți a scos la iveală frustrări și nemulțumiri care până acum au fost ascunse sub glume acide.

Ferma Vedetelor a fost urmărită în intervalul de difuzare, 20:30 – 22:18, de aproximativ 2 milioane de români, iar în minutul de aur de la 21:54 peste 2.4 milioane de persoane priveau peripețiile fermierilor. La nivelul publicului comercial, cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, PRO TV a condus topul audiențelor cu 9.6 puncte de rating și 21.3% share, în timp ce televiziunea situată pe locul doi a obținut 6 puncte de rating și 13.2% share.

Ziua de duminică a început cu chef de muncă și le-a adus concurenților noi provocări. Răvașul surpriză le-a oferit posibilitatea de a da în mintea copiilor și de a juca “steagul” pentru a câștiga premii surpriza: “Ce chef avem de joc azi! Suntem nerăbdători!”, a spus Vica.

Faulturi, căzături, accidentări pe teren și multă distracție – la asta s-a rezumat jocul lor, urmat de căutarea pachetelor în incinta fermei. Echipa roșie formată din Augustin, Lucian, Vica și Dan a ieșit învingătoare, însă premiile câștigate au fost puse la comun.

Primele tensiuni au apărut între Ionuț și Dan, pornite de la cărarea noroiului, pe același motiv ca și până acum: sustragerea de la muncă. Momentul culminant a fost când Dan a scos vaca nărăvașă afară. Reacțiile vacii l-au speriat pe Dan, care s-a împiedicat de lemne și a căzut. Ceilalți băieți erau ocupați cu descărcarea materialelor de construcții aduse de nea Rață și nu l-au putut ajuta, însă au râs copios când au văzut isprava.

Nu doar Ionuț a fost enervat de atitudinea lui Dan, el reușind să o enerveze și pe prietena lui, Vica, care a început să țipe la el. Însă fire de artist boem, Dan consideră că muncește foarte mult în felul să și în prorpiul ritm, care nu se aliniază sub nici o formă cu al celorlalți fermieri.

Iulia Vântur a venit în casă pentru a citi scrisoarea lăsată de Roxana, care anunța fermierul săptămânii, însă a avut parte de o surpriză mai puțin plăcută: tensiunile și reproșurile de peste zi au izbucnit la masă.

Dan i-a expus problema pe care a avut-o cu vaca și de aici discuțiile au continuat: “În timp ce încercam să rezolv problema, ei stăteau și râdeau. Sadism! Una peste alta am rezolvat problema, însă deranjându-mă foarte tare faptul că au râs în timp ce vaca chiar m-a luat în coarne. Deci, chiar m-a tăvălit și aveam nevoie de ajutor. Se uitau la mine și râdeau. Pentru chestia asta anunț oficial că eu nu am încredere în această echipă să lucrăm în continuare, atâta vreme cât atunci când am nevoie de ajutor și sunt și rănit, pe de-o parte, și nu am niciun fel de ajutor. Eu în această săptămână o sa muncesc ceea ce vreau eu!”.

Ionuț nu s-a putut abține când a auzit victimizarea lui Dan și i-a dat replica: “Vaca era la 10 metri de el. Ce împuns? Nici vorbă! El, în încercarea lui să o strunească, a intrat peste un copac, s-a dezechilibrat și a căzut între crengi!” În timp ce Dan și Ionuț își expuneau punctele de vedere și discuția evolua spre alte subiecte sensibile, ceilalți fermieri râdeau cu lacrimi de peripeția lui Dan, iar victimizarea lui nu a făcut decât să le alimenteze amuzamentul.

Ionuț a expus foarte clar problema vacii și a dat drumul frustrărilor legate de Dan pentru munca depusă, iar ceilalți fermieri au fost în asentimentul său. Până și Doinița și Dima au fost enervați de atitudinea lui Dan și au luat cuvântul la masă.

Soluția pentru această problemă a venit de la Augustin: “Eu cred că am o rezolvare pentru toată situația asta. E simplă! El se înțelege OK cu Cristina, cu Vica, cu Corina puțin. Să stea în zona lor, să le ajute la bucătărie, să care apă și noi băieții să ne vedem de treaba noastră. Să nu ne intersectăm!”.

Scrisoarea Roxanei i-a emoționat pe toți și a venit ca un moment de claritate după toată cearta lor. I-a făcut să realizeze toate problemele cu care se confruntă în casă și mai ales faptul că deși se considerau o familie unită, există niște diferențe peste care nu pot trece. Numirea Cristinei ca fermier al săptămânii a venit ca un șoc pentru ea, în urma tensiunilor avute cu Roxana: “Pentru că sunt fermierul săptămânii, mulțumesc Roxana, nu știu ce te-a făcut să mă numești pe mine fermier, dar mulțumesc, o să încerc să împac și partea aia și partea aia!”, a declarat Cristina.

În ediția din această seară, de la 20:30, telespectatorii vor vedea cum decurg lucrurile la Ferma Vedetelor după ce s-au dat cărțile pe față, cum se va descurca Cristina în rolul de fermier al săptămânii, dar și cine vor fi cei doi servitori aleși de ea.

Toate edițiile Ferma Vedetelor pot fi urmărite și pe voyo.ro.

Bucuresti, 31.03.2015
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.