Oamenii și specificul lor joacă un rol cheie în domeniul tehnologic în comerțul cu produse și soluții IT. Progresul tehnologic creează un mediu nou, în care calitățile umane devin din ce în ce mai importante, și este esențial să găsim echilibrul pentru această situație. Aceasta a fost concluzia finală a Conferinței “ELKO MeetUP”, care a reunit 600 dintre cei mai importanți parteneri și clienți, precum și reprezentanți ai producătorilor din întreaga lume.
Pe lângă subiectele despre blockchains, distribuție, tehnologie, inteligență artificială și soluții digitale, toți vorbitorii de la conferință au subliniat importanța relațiilor și calităților umane. S-a acordat atenție și subiectelor legate de inteligența emoțională, definirea și realizarea obiectivelor, gândirea critică și cerințele setate de millennials pentru mediul de lucru. Trebuie să învățăm să folosim tehnologia în moduri unice pentru a obține avantaje competitive, totuși, trebuie să ne amintim că progresul tehnologic a creat o lume nouă, în timp ce omul din ea este, în esență, același. În tot acest timp, avem așteptări de la om să dețină abilități noi – abilitatea de a se adapta vitezei și de a dezvolta calități cum ar fi gândirea critică și inteligența emoțională.
Aspectul digitalizării și implicarea oamenilor joacă un rol la fel de important în dezvoltarea și consolidarea ecosistemelor industriale și este necesar echilibrul între cele două aspecte. Svens Dinsdorf, CEO al ELKO, a subliniat în deschiderea conferinței: “Tehnologiile sunt destinate îmbunătățirii eficienței, dar trebuie folosite în mod logic. Există anumite lucruri care nu pot fi automatizate, de exemplu, o afinitate clară cu un client. Între timp, umanitatea este cheia, atunci când este nevoie să se facă distincția între competitori”. Date importante, tehnologii și idei actualizate nu pot avea valoare, atâta timp cât nu există implicare umană, cu abilitatea de a împărtăși cunoștințele și de a dezvolta noi soluții.
”În primul rând este importantă crearea unei culturi a inovării în cadrul companiei, pentru a oferi posibilitatea angajaților de a gândi și de a acționa ca antreprenori – ceea ce va permite o creștere mai rapidă și a business-ului. În prezent, societatea este orientată către obținerea unui rezultat, dar uneori procesul, care oferă cea mai mare satisfacție, este uitat”, a subliniat Zuarguss, șeful Fundației pentru Dezvoltarea Intelectuală din Letonia. ”Pe de altă parte, atingerea obiectivelor este afectată semnificativ de faptul că, în prezent, oamenii sunt suprasaturați de volumul mare de informații și, la începutul zilei de muncă, atunci când ai de rezolvat sarcini complicate, este foarte ușor să intri într-un proces nepotrivit de amânare, abordând mai curând sarcinile cele mai puțin importante. Pentru o îndeplinire mai rapidă și mai de succes a obiectivelor, este deosebit de importantă concentrarea pe o singură activitate, fără a uita scopul și căutând motivația proprie”, a subliniat Andrejs Gavrilovs, directorul de vânzări ELKO Baltic.
Volumul mare de date a fost semnalat a fi una dintre cele mai mari provocări ale momentului. “Sintagma paralizia analizei caracterizează situația în care sunt obținute atât de multe date încât compania sau angajații nu mai au capacitatea de a distinge între informațiile valoroase din restul datelor de fond” a declarat Edgars Lapiņš, director de marketing al Accenture Letonia. Acest lucru afectează în mod semnificativ capacitatea companiei de a adopta decizii importante. Așa cum a menționat Phil Rowley, directorul de inovație la PHD Global Business, „… în ciuda cantității imense de gigabytes de date disponibile pe internet, se utilizează doar circa 0.5% din toate datele disponibile.”
Discutând despre tendințele din sectorul de distribuție, se așteaptă ca cele mai mari progrese să se înregistreze anul acesta în zonele de clouding, securitate, internet și centre de date, a subliniat Peter Van Den Berg, director regional european al Global Technology Distribution Council. Acest progres nu este însă posibil fără implicarea oamenilor, a accentuat Van Den Berg: “Omul reprezintă subiectul central al investiției; cunoștințele lui sunt în mod semnificativ necesare în sectorul distribuției”.
Sărbătorind a 25-a aniversare ELKO, cei mai mari jucători regionali din distribuția de IT s-au întâlnit la conferința “ELKO MeetUP”. Evenimentul a reunit circa 600 dintre cei mai mari parteneri și clienți din regiunea Țărilor Baltice, Europa Centrală și de Est, CSI și Țările Nordice, precum și reprezentanți ai producătorilor din toată lumea.
ELKO este unul dintre cei mai mari distribuitori de produse și servicii IT din regiunea Europei și a Asiei Centrale. De-a lungul anilor, prin creșterea volumului și eficienței, compania a crescut de la 4 persoane, devenind lider, nu numai în Letonia, ci în întreaga regiune, cu peste 700 de angajați. În prezent, ELKO reprezintă 210 producători, dintre care cu 80 a început colaborarea în ultimii doi ani.