Renovatio Solar, companie din ecosistemul Renovatio, unul dintre principalii jucători în domeniul energiei solare și al tehnologiei verzi din România, a finalizat recent un proiect fotovoltaic de 400 kWp pentru KLG Europe Logistics România, unul dintre liderii pieței locale de servicii logistice și de transport.
”Proiectul a implicat instalarea unui număr de 888 de panouri fotovoltaice, cu o capacitate de 400 kWp, care sunt capabile să genereze anual o cantitate de energie electrică estimată la 500 MWh. Aceste panouri au fost amplasate pe depozitul KLG situat în Bolintin Deal, județul Giurgiu, acolo unde este și sediul central al companiei,” a declarat Horațiu Regneală, CEO al Renovatio Solar.
”În ultima perioadă, am investit peste 1 milion de euro în digitalizare şi inițiative sustenabile, considerând că în ambele domenii beneficiile pe care le va înregistra compania sunt evidente: mai multă independență în derularea proceselor operaționale și reduceri semnificative de costuri. În ceea ce privește investițiile în panouri fotovoltaice, acestea acoperă aproximativ 40% din energia consumată anual și echivalează cu plantarea a 1.600 de copaci ”, a detaliat Răzvan Marinescu, Managing Director al KLG Europe Logistics România.
Valoarea investiției a fost de ordinul sutelor de mii de euro, iar durata de funcționare a sistemului nou instalat este de 25-30 de ani. KLG Europe România este unul dintre liderii pieței locale de servicii logistice și transport, oferind servicii de transport rutier, maritim și aerian, depozitare, servicii cu valoare adăugată, e-fulfillment și servicii de curierat pentru produsele voluminoase.
În urma evaluării tehnico-economice facilitate de Renovatio Solar, KLG a decis că cea mai bună soluție pentru acoperirea nevoilor sale este un sistem on-grid, care să furnizeze energia pentru consumul propriu, în timp ce electricitatea produsă în exces să fie livrată în rețea.
”Acest sistem permite beneficiarilor să își scadă costurile legate de energia electrică și să contribuie la protejarea mediului înconjurător, prin utilizarea unei surse de energie curată și regenerabilă, asigurându-și în acest fel un nivel mai mare de independență energetică”, a mai spus Horațiu Regneală.
Renovatio Solar a asigurat servicii complete de tip EPC pentru KLG Europe Logistics România, de la proiectare, consultanță și dezvoltare și până la instalare și punere în funcțiune.
Prin acest proiect, Renovatio Solar susține strategia KLG de a utiliza energia regenerabilă și de a proteja mediul înconjurător. Pe lângă beneficiile financiare, utilizarea energiei regenerabile este importantă pentru mediu. Concret, producerea de energie electrică din surse regenerabile reduce emisiile de gaze cu efect de seră și ajută la limitarea încălzirii globale. Energia electrică verde produsă de sistemul fotovoltaic implică o reducere a amprentei de carbon cu aproximativ 147 tone CO2 /an, iar, în următorii 25 de ani, sistemul fotovoltaic va produce energie verde care va reduce amprenta de carbon cu aproximativ 3.675 tone CO2. Mai mult, utilizarea energiei fotovoltaice contribuie la protejarea resurselor naturale, care sunt limitate și epuizabile.
Renovatio este un pionier în industria energiei regenerabile din România, dezvoltând un ecosistem complet de proiecte regenerabile majore în domeniu, având o experiență de peste 18 ani în dezvoltare, EPC, generare, comercializare, furnizare și management al activelor în energie regenerabilă, ceea ce îl face un jucător de încredere pe piața energetică din România și nu numai.
KLG Europe Logistics România este membră a grupului KLG Europe, care la sfârșitul anului 2019 a devenit parte din grupul Sinotrans. KLG Europe Logistics România administrează în acest moment 9 hub-uri poziționate strategic în cele mai mari orașe la nivel național (București, Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov, Sibiu, Craiova, Constanța, Brăila și Bacău).