Medaliaţii la Jocurile Olimpice Londra 2012, premiaţi de Renault România cu câte un autoturism
· În total, Renault România a oferit 16 autoturisme pentru cele 9 medalii obținute individual și pe echipe
Ieri seară a avut loc Gala Renault de Premiere a Sportivilor Români Medaliați la Jocurile Olimpice de Vară Londra 2012. În cadrul evenimentului, fiecare dintre sportivii care au urcat pe podium la Olimpiadă au primit cheile de la autoturismul oferit ca premiu de către Renault România, Sponsor Principal al Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR): Latitude, Mégane sau Twingo în funcție de culoarea medaliei.
În total, Renault România a oferit 16 autoturisme sportivilor români care au obținut o medalie, individual sau pe echipe, în cadrul celei mai importante competiții sportive a anului- Aur: Sandra Izbașa (gimnastică – sărituri), Alin Moldoveanu (tir – pușcă aer comprimat 10 m); Argint: Alina Dumitru (judo – categoria 48 kg), Corina Căprioriu (judo – categoria 57 kg), Roxana Cocoș (haltere – categoria 69 kg), Rareș Dumitrescu (sabie-echipe), Alexandru Sirițeanu (sabie-echipe), Florin Zalomir (sabie-echipe), Tiberiu Dolniceanu (sabie- echipe), Cătălina Ponor (gimnastică-sol); Bronz: Cătălina Ponor (gimnastică-echipe), Sandra Izbașa (gimnastică-echipe), Diana Chelaru (gimnastică-echipe), Diana Bulimar (gimnastică – echipe), Larisa Iordache (gimnastică – echipe), Răzvan Martin (haltere-categoria 69 kg).
Astfel, sportivii care au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la probele individuale au primit din partea Renault România un Renault Latitude, cei care au fost distinși cu argint au primit cheile unui Renault Mégane Olympic, ediție limitată special creată pentru celebrarea Olimpiadei, în timp ce medaliații cu bronz se pot bucura începând de ieri seară de noul lor Twingo. Sportivii medaliați cu argint și bronz în probele pe echipe au primit câte un Renault Twingo. Astfel, unii sportivi au fost recompensați cu câte două autoturisme dacă au fost premiați și individual, și cu echipa; cum este cazul gimnastelor Sandra Izbașa și Cătălina Ponor.
Thomas Dubruel, Director General Renault Commercial Roumanie, a declarat: “Ne mândrim cu rezultatele delegației române la Jocurile Olimpice de la Londra și ne bucurăm foarte mult că, datorită parteneriatului cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român, putem să-i recompensăm pe sportivii români de performanță. Sperăm că noile lor autoturisme Renault le vor aduce olimpicilor multe momente de bucurie, așa cum merită pentru efortul depus!”
„Mulțumim tuturor celor care au fost aproape de sportivii români și au făcut posibilă participarea lor la cea mai înaltă competiție sportivă, Jocurile Olimpice. Comitetul Olimpic și Sportiv Român este onorat de parteneriatul cu Renault România și le mulțumim pentru implicare, sprijin și oferirea unor recompense cu adevărat valoroase sportivilor noștri: câte o mașină pentru fiecare medalie. Suntem siguri că și pentru ei va fi o mare bucurie să își vadă eforturile răsplătite într-un mod concret. Dorim în plus să mulțumim Renault pentru că au susținut și promovat valorile olimpice și în rândul oamenilor obișnuiți, ceea ce vine ca o continuare firească a activității COSR.” a declarat Octavian Morariu, Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român.
Gala a marcat și finalul campaniei naționale „Renault caută 100 de ambasadori ai valorilor olimpice!”. De aceea, după momentul festiv dedicat sportivilor, în cadrul Galei au fost premiați și ambasadorii valorilor olimpice, identificați de către Renault prin intermediul campaniei derulate pe www.megane-olympic.ro. Astfel, în plus față de susținerea participării Delegației Române la Jocurile Olimpice de la Londra și premierea medaliaților, Renault și-a propus să ducă mai departe spiritul olimpic prin identificarea și premierea a 100 de oameni simpli, ambasadori ai valorilor olimpice. În cadrul campaniei au fost înscrise sute de povești emoționante care vorbesc despre excelență, curaj, profesionalism, fair-play și spirit de sacrificiu, demonstrând astfel că românii au multe povești de succes de împărtășit.
„Sportivii sunt un real model pentru mulți dintre noi, de aceea valorile care îi conduc pe aceștia către podium au ajuns să inspire și oamenii simpli. Am fost plăcut surprinși ca prin intermediul competiției «Renault caută 100 de ambasadori ai valorilor olimpice!» să găsim sute de români cu atitudine olimpică, români care merg cu determinare și curaj spre succes.” a mai declarat Thomas Dubruel, Director General Renault Commercial Roumanie.
Despre parteneriatul Renault România – Comitetul Olimpic și Sportiv Român
Renault România este sponsor principal al Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR) și susține participarea sportivilor români la Jocurile Olimpice din 2012 de la Londra. În contractul de sponsorizare este prevăzut faptul că fiecare sportiv medaliat cu aur, argint și bronz la Jocurile Olimpice de Vară de la Londra din 2012 va fi premiat cu un autoturism Renault. Modelele care vor fi acordate ca premii olimpicilor români sunt: Latitude, Mégane sau Twingo, în funcție de treapta podiumului pe care vor urca.
Despre Renault
Prezent pe toate continentele, cu peste 30 de situri industriale și 18.000 de situri comerciale în 118 țări, Renault dezvoltă, produce și comercializează o gamă largă de vehicule inovante, sigure, în spiritul respectului pentru mediul înconjurător. Prin mărcile asociate Dacia și Renault Samsung Motors, dar si partenerul sau strategic, AvtoVaz, Renault își continuă strategia de creștere rentabilă. Renault are 128.000 de colaboratori și a comercializat peste 2,7 milioane de vehicule în intreaga lume în 2011. De 10 ani, Renault este marca nr. 1 în Europa pentru vânzările de vehicule comerciale.
Despre Renault Mégane Olympic
Sub sloganul „Duce mai departe spiritul olimpic”, Renault a lansat o serie limitată, Renault Mégane Olympic, personalizată cu elemente grafice specifice Olimpiadei. La baza creării acestei serii limitate a stat armonizarea perfectă dintre valorile brandului Renault şi valorile caracteristice mişcării olimpice: mentalitatea de învingător, dinamismul, ambiţia şi spiritul de fair play.
Pentru mai multe detalii:
www.megane-olympic.ro
www.facebook.com/RenaultRomania.