După concertul de deschidere de miercuri, 23 noiembrie şi recitalul programat joi, 24 noiembrie, care îl au ca invitat pe violonistul Bogdan Zvorişteanu, Festivalul Viori de colecţie la Sala Radio continuă în zilele următoare, prilejuindu-ne întâlnirea cu alţi trei violonişti de excepţie: Remus Azoiţei, Ştefan Horváth şi Gabriel Croitoru.
Vineri, 25 noiembrie 2011, ora 19.00 va avea loc concertul Orchestrei Naţionale Radio, la pupitrul căreia se va afla dirijorul Christian Badea, avându-l invitat pe violonistul Remus Azoiţei. Artistul cântă la o vioară construită de Nicolaus Gagliano în 1735. Programul concertului debutează cu lucrarea "Atlantis" de Dan Dediu, prezentată în primă audiţie absolută la Festivalul Internaţional "George Enescu" din acest an. Va urma Concertul în mi minor pentru vioară şi orchestră, op. 64 de Mendelssohn, în interpretarea violonistului Remus Azoiţei. Partea a doua a concertului va cuprinde poemul simfonic Aşa grăit-a Zarathustra op. 30 de Richard Strauss.
Va urma o serie de trei recitaluri, primul având loc sâmbătă, 26 noiembrie, la ora 19.00. Violonistul Ştefan Horváth şi pianistul Horia Mihail vor interpreta lucrări de Brahms, Ceaikovski, Kreisler şi Saint-Saëns.
Luni, 28 noiembrie, ora 19.00 îi vom putea asculta pe Gabriel Croitoru la vioară şi pe Valentin Gheorghiu la pian, într-un program Beethoven, Franck, Enescu. Gabriel Croitoru cântă la o vioară construită de Giuseppe Guarneri în 1730.
Marţi, 29 noiembrie, ora 19:00 ultimul recital din Festival va fi susţinut de violonistul Remus Azoiţei şi pianistul Eduard Stan, care vor cânta lucrări de Brahms, Enescu, Bartók şi Schubert.
Despre ultimele două concerte din Festival vor urma detalii zilele viitoare.
Bilete se pot procura prin Eventim, la Casa de bilete a Sălii Radio, magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărtureşti, Humanitas şi online pe www.eventim.ro.
Remus Azoiţei a absolvit cursurile Conservatorului din Bucureşti unde a studiat cu Daniel Podlovski, apoi în urma unei burse de studii la Juilliard School din New York a beneficiat de îndrumarea unor distinşi muzicieni ca Dorothy Delay şi Itzhak Perlman. La formarea sa au mai contribuit şi violoniştii Bujor Prelipcean, Mihai Constantinescu, Zakhar Bron sau Ivry Gitlis. Remus Azoiţei a susţinut concerte în săli importante ca Sala „Cortot" din Paris, „Carnegie Hall" – New York, Concertgebouw – Amsterdam, Konzerthaus – Berlin, „St. Martin-in-the-Fields" şi „Wigmore" Hall din Londra, Teatro „La Fenice" – Veneţia, Auditorio Nacional – Madrid, Konzerthaus – Viena şi a fost invitat al unor festivaluri organizate în Tokyo, Cambridge, Londra, Berlin, Heidelberg şi Santander. A concertat alături de Lawrence Foster, David Geringas, Gérard Caussé, Michael Sanderling, Adrian Brendel sau cvartetul „Voces" şi a colaborat cu Berliner Kammerorchester, Orchestra Naţională a Belgiei – Bruxelles, Orchestre Philharmonique de Radio France la Bucureşti. A fost distins cu numeroase premii la concursurile internaţionale de la Bucureşti, Milano, Weimar, Tokyo şi Auckland. În anul 2005 Preşedintele României i-a conferit titlul de Ofiţer al Ordinului Meritul Cultural, iar ca o dovadă a interesului faţă de promovarea artei enesciene în lume, Remus Azoiţei a înfiinţat la Londra, în anul 2007, Societatea „George Enescu". Din anul 2001 este profesor de vioară la Academia Regală de Muzică din Londra, la data angajării fiind considerat cel mai tânăr profesor din istoria prestigioasei instituţii londoneze.
Ştefan Horváth a început studiul viorii la Liceul de Muzică din Cluj-Napoca şi a urmat cursurile unor prestigioase instituţii precum Conservatorul Naţional Superior din Lyon, Universitatea de Muzică Bucureşti (prof. Ştefan Gheorghiu), Academia de Muzică din Basel (prof. Adelina Oprean), urmând totodată şi cursuri cu prof. Gyula Stuller la Conservatorul din Freiburg. Talentul său a fost răsplătit cu numeroase premii la concursuri precum: „George Enescu” – (Premiul al III-lea – 2001), „Jeunesses Musicales” (Premiul al II-lea – 1998), „Eugen Barbu” (premiul I – 1995, 1996), Premiul „Sándor Végh” (1994), precum şi cu premii I la concursuri naţionale din Timişoara, Ploieşti, Baia Mare. Între anii 1996-2000 a fost concertmaestru al orchestrei Philharmonie der Nationen, iar din 2005 este concertmaestru al Orchestrei Simfonice din Basel, dirijorul principal al ansamblului fiind Dennis Russel Davies. În calitate de solist a colaborat cu orchestre ale Filarmonicilor din Cluj-Napoca, Satu-Mare, Oradea, Constanţa, Târgu-Mureş, Giurgiu, Braşov, Orchestra Naţională Radio.
Gabriel Croitoru a absolvit Conservatorul de Muzică din Bucureşti la clasa prof. Modest Iftinchi, studiind în particular şi cu prof. Ştefan Gheorghiu. A fost distins cu numeroase premii la Concursurile Internaţionale de vioară „H. Wieniawski” (1979), „Fritz Kreisler” (1983) „Tibor Varga”, (1985) „N. Paganini” (1985), „Zino Francescatti” (1987), „Pablo Sarasate” (1991). Activitatea sa solistică însumează concerte susţinute alături de cunoscute ansambluri orchestrale: London Royal Philharmonic, Orchestrele Simfonice din Monte-Carlo, Lyon, Galicia, Gewandhaus – Leipzig, Orchestra de Cameră „Regina Sofia" – Spania, Orchestra de coarde a Festivalului de la Lucerna. Actualmente Gabriel Croitoru este solist concertist al Filarmonicii „P. Constantinescu” din Ploieşti şi este membru (vioara I) al Cvartetului de Stat „Transilvan” al Filarmonicii din Cluj-Napoca. De asemenea este profesor la Universitatea de Muzică din Bucureşti, iar în anul 2006 a obţinut titlul de doctor în muzică. Discografia sa cuprinde numeroase CD-uri, dintre care amintim cele 3 CD-uri cu Integrala lucrărilor pentru vioară şi orchestră de Pablo Sarasate, ce constituie şi o premieră mondială.