Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Remedio si Laboratoarele Unisyn, un parteneriat pentru sanatate

În premieră pe piaţa farmaceutică românească, lanţul de farmacii Remedio anunţă încheierea parteneriatului cu Laboratoarele Unisyn pentru inaugurarea Punctului de recoltare analize medicale de laborator Orizont. Lansarea acestui punct de recoltare într-un spaţiu pus la dispoziţie de farmacia Remedio Orizont, este parte a strategiei de dezvoltare Remedio prin care lanţul de farmacii îşi propune să ofere pacienţilor săi servicii suplimentare.   
 
,,Acordăm o atenţie deosebită nevoilor şi cerinţelor pacienţilor noştri şi suntem bucuroşi să anunţăm, în premieră pentru România, acest parteneriat pentru sănătate încheiat cu Laboratoarele Unisyn. Prin punerea la dispoziţie a spaţiului necesar pentru deschiderea Punctului de recoltare analize medicale de laborator Orizont, ne intensificăm eforturile de promovare a unui comportament preventiv faţă de sănătate prin efectuarea de investigaţii medicale periodice. Prevenţia este vitală. Cel mai bun argument îl reprezintă rezultatele programului desfăşurat de către Ministerul Sănătăţii Publice, în urma cărora a rezultat un procent ridicat (29,66%) al persoanelor care prezintă risc de îmbolnăvire prin diabet zaharat” a declarat Amalia Georgescu, director general Remedio.

,,Pacienţii români sunt din ce în ce mai conştienţi de importanţa prevenţiei în viaţa de zi cu zi. Dovadă acestui fapt stau recentele rezultate ale Programului Naţional de Evaluare a Stării de Sănătate a Populaţiei, conform cărora mai mult de 8.500.000 de persoane s-au prezentat la medicul de familie pentru a beneficia de efectuarea setului de analize gratuite” a adăugat Amalia Georgescu.

În cadrul parteneriatului Laboratoarelor Unisyn cu Remedio, pacienţii au acces la analize efectuate prin cele mai moderne metode. Printre investigaţiile care pot fi efectuate în cadrul laboratorului se numără analizele decontate de Casa de Asigurări a Municipiului Bucureşti. La acestea se adaugă peste 4.000 de teste speciale.

,,În cadrul Programului Naţional de Evaluare a Stării de Sănătate a Populaţiei, Laboratoarele Unisyn şi-au dublat capacitatea de lucru de la începutul anului 2007. Acest lucru a fost posibil datorită investiţiilor în valoare de aproximativ 200.000 de Euro la nivelul aparaturii de laborator şi a mijloacelor de transport autorizate pentru probele biologice” a precizat Dr. Ilarie Baila Director General Unisyn.

În farmaciile lanţului Remedio pacienţii beneficiază de programe speciale destinate prevenţiei. Dezvoltarea acestor programe în cele 63 de farmacii Remedio din ţară face parte din strategia lanţului de a fi cât mai aproape de pacienţi, încercând ca prin serviciile specializate de testare găzduite periodic de către farmacii să atragă atenţia asupra importanţei depistării timpurii a problemelor de sănătate şi a diferitelor afecţiuni. În această perioadă se află în desfăşurare campania de dermoanaliză desfăşurată sub sloganul ,,Ce ştii despre pielea ta!” în cadrul căreia pacienţii îşi pot efectua teste gratuite pentru ten, păr şi pielea scalpului. Pe baza rezultatelor obţinute, specialiştii Remedio din domeniul dermato-cosmeticelor le oferă pacienţilor sfaturi privind alegerea celor mai bune produse în funcţie de tipul pielii.

Premierele Remedio pe piaţa farmaceutică locală includ şi inaugurarea Colţului de sarcină, cu produse unice pe piaţa românească şi servicii speciale adresate mămicilor şi bebeluşilor, dar si serviciile destinate prevenţiei sau programele de măsurare a colesterolului, a indicelui de masă corporală sau a analizei tipului de ten si scalp.

Bucuresti, 30.06.2008

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.