în zona autostrăzii A1, Bucureşti – Piteşti
RE/Max Bastion, franciză a companiei Re/MAX Europe, consultant global imobiliar, companie specializată în industrial/comercial şi rezidenţial, anunţă reînceperea investiţiilor logistice în zona autostrăzii A1, Bucureşti – Piteşti. Creşterea a reînceput de curând cu investiţii venite din partea fondurilor de investiţii din Germania, în valoare de peste 60 milioane de euro. De asemenea, tot în această zonă, s-au realizat, pentru a spori valoarea, şi investiţii private în utilităţi publice, precum şi reabilitarea şi întreţinerea autostrăzii, proiecte de infrastructură – finanţate de BEI (Banca Europeană de Investiţii).
Începând cu anul 2010, zona autostrăzii A1, Bucureşti – Piteşti, va începe din nou să fie atractivă pentru investitori datorită accesului la autostradă, apropierii de Bucureşti, costurilor mult mai mici decât cele din metropolă, legăturii cu cele mai importante oraşe ale ţării, afirmă oficialii Re/MAX Bastion. Aici s-au construit între 2006 şi 2009 mai multe proiecte, precum Centrul logistic Cora, Renault, destinate industriei şi mai ales logisticii. Valoarea terenului în zonă crescuse în 2008 de la 7 E/mp la 30E/mp.
Zona a cunoscut o scădere a investiţiilor în prima parte a anului 2009, dar trimestrul trei al aceluiaşi an a început să aducă noi investitori interesaţi de terenuri destinate spaţiilor logistice, precum Centrul logistic Cora.
Compania intenţionează să promoveze un teren, în acest moment preţurile zonei variind între 8 şi 25 E/mp în funcţie de utilităţi, acces etc. Preţurile de vânzare ale proprietăţilor industriale şi logistice variază între 120 şi 300 de euro pe mp, iar preţurile de închiriere între 4-10E / mp.
Regiunea a renumit mari companii producătoare din diverse domenii cum ar fi retail, industria auto, care au ales această locaţie datorită tendinţelor fireşti de migraţie a companiilor din zonele aglomerate urbane către periferiile oraşelor. În total, autostrada A1 a atras în ultimii ani investiţii de peste un miliard de euro în centre comerciale, spaţii logistice, benzinării, depozite sau unităţi de producţie.
“Din informaţiile noastre, în 2010, zona va avea un trend de creştere, având în vedere că foarte multe companii îşi repoziţionează centrele logistice spre Piteşti pentru reducerea costurilor.
Preţurile terenurilor industriale de lânga Piteşti-autostradă vor creşte în a doua parte a anului 2010 cu 15-25%.
”Investiţiile sunt extrem de profitabile, dacă se iau în considerare preţurile actuale, accesul spre Bucureşti se face într-o oră, ceea ce echivalează cu traversarea Bucureştiului, forţa de muncă are costuri mai reduse cu 30-40% faţă de Bucureşti, costurile de avizare, implementare sunt mai mici şi, de asemenea, timpul de obţinere a autorizaţiilor este cu mult mai scurt faţă de Bucureşti”, declară Mihaela Alexandroiu, Director General, RE/Max Bastion.
Investitorii realizează prin repoziţionarea centrelor logistice, “cutting costs”, ceea ce fac toţi oamenii de afaceri în această criză economică.
{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}