Webdigital împreună cu Standout au realizat o campanie ce pune în lumina reflectoarelor tacticile de remarketing. Astfel, în perioada 20 Noiembrie – 10 Decembrie 2012, 10 blogeri au fost implicaţi în proiect şi au acceptat utilizarea remarketing-ului pentru fidelizarea cititorilor.
Remarketing-ul permite afișarea unor reclame utilizatorilor care au vizitat cel puțin o dată un anumit website. Această tactită vizează identificarea audienței relevante în funcție de comportamentul utilizatorului și de interesul acestuia pentru produsele, serviciile sau categoria de conținut descrise pe o anumită pagină din cadrul website-ului vizitat.
Cei care au acceptat provocarea au fost:
· www.bookaholic.ro
· www.buhnici.ro
· www.clickio.ro
· www.digitalsport.ro
· www.imperatortravel.ro
· www.laviniabiberi.com
· www.motivonti.ro
· www.nwradu.ro
· www.petreanu.ro
· www.umbluliber.com
Scopul campaniei realizate a fost creşterea vizibilităţii blogurilor în rândul propriilor cititori. Bannerele din cadrul campaniei au atins peste 2.300.000 afişări şi au cumulat 5.800 de click-uri, ceea ce amintește că instrumentele de marketing online sunt transparente și cuantificabile.
„Cititorii mei au fost parcă mai veseli. Mă sunau sau îmi trimiteau email-uri uimiţi că văd banner-ul meu pe Youtube, 9gag şi altele asemenea” a declarat Petru Stratulat, realizator programe la Radio Guerrilla si deținătorul blogului www.umbluliber.com.
Obiectivele campaniei au fost îndeplinite, vizibilitatea blogurilor a crescut, cititorii reîntorși pe blog au petrecut mai mult timp citind articole și au vizitat mai multe pagini.
„Am reuşit să popularizăm această metodă de segmentare comportamentală şi de livrare a mesajelor către audienţa relevantă prin acest proiect. Totodată mă bucură deschiderea de care a dat dovadă comunitatea blogerilor pentru realizarea acestei campanii, care poate îndeplini obiective concrete şi care poate fi dezvoltată cu bugete începând de la câteva sute de euro. Campania a fost un real succes, a adunat păreri bune şi am învăţat şi care sunt obiecţiile pentru astfel de campanii”, a declarat Ionuț Munteanu, Trainer și Senior PPC Specialist la Webdigital.
Ionuț Oprea, director general Standout a adăugat:“Loializarea cititorilor e un aspect foarte important pentru blogurile românești, unul pe care l-aș recomanda tuturor să se concentreze în 2013, iar remarketingul este unul dintre instrumentele pe care le au la dispoziție pentru asta”.
Webdigital este agenţia de marketing online care protejează investiţia clienţilor săi în campaniile de Pay per Click Marketing, utilizând motorul de căutare Google, Facebook, LinkedIn și rețeaua de website-uri partenere Google. Agenția specializată în PPC Marketing îşi propune să vadă lucrurile „altfel” în mediul online și să ofere tuturor categoriilor de clienți, mici, medii și mari, instrumente potrivite pentru promovarea afacerilor lor.
Standout este prima agenţie dedicată exclusiv blogurilor, lansată în 2007 pentru a ajuta companiile să demareze activităţi de marketing pe cele mai vizitate bloguri româneşti şi pentru a le ajuta în construirea de bloguri comerciale, pe care să le poată folosi ca instrumente de marketing.
Scurt istoric remarketing
Google este unul dintre cele mai cunoscute motoare de căutare şi locul în care milioane de utilizatori caută produsele sau serviciile favorite. Remarketing-ul este un concept dezvoltat de Google la începutul anului 2010 când aceştia se gândeau cum să facă să atragă atenţia consumatorilor nehotărâţi. După 2 ani de când acest instrument este activ, beneficiile lui nu au încetat să apară.