cea mai rapidă şi flexibilă soluţie pentru analiza afacerilor de pe piaţa românească
Relevance lansează în România soluţia software de business intelligence QlikView 7.5, a companiei QlikTech
Relevance împreună cu QlikTech Inc., au anunţat lansarea aplicaţiei QlikView 7.5, o aplicaţie revoluţionară, rapidă şi flexibilă pentru analiza afacerilor. Cea mai nouă versiune a QlikView oferă acum soluţii puternice de analiză, monitorizare şi raportare la nivelul întregii companii.
Soluţia reprezintă un instrument de lucru modern şi este optimizat pentru a crea rapoarte, a analiza şi a extrage informaţia necesară pentru luarea deciziilor din bazele de date existente la nivelul companiei. Elementul care conferă unicitate acestei soluţii este modul în care utilizatorul are acces la date şi faptul că acesta nu depinde de nimeni pentru realizarea unui raport. Un alt element care aduce un plus de valoare acestei soluţii este perioada de implementare foarte scurtă, în maxim două săptămâni de la iniţierea contactului, clientul putând trece la utilizarea soluţiei.
QlikView 7.5 are o interfaţă optimizată pentru utilizatorii care nu au cunoştinţe vaste în ceea ce priveşte utilizarea programelor de analiză a datelor, aceştia având nevoie doar de două ore pentru a înţelege şi a învăţa cum să folosească aplicaţia. De asemenea, din câteva click-uri de mouse, aceştia au acces imediat la informaţii ce pleacă de la nivel general şi merg până la nivelul celor mai mici detalii. Organizaţiile reuşesc în acest fel să descopere informaţii nebănuite până atunci, să înţeleagă mai bine ceea ce se întâmplă în activitatea curentă şi, ca atare, să ia cele mai bune decizii pentru dezvoltarea lor.
Comparativ cu sistemele existente pe piaţă, care limitează numărul parametrilor de analiză şi interacţiunile dintre aceştia, soluţia QlikView 7.5 interoghează toate bazele de date pe care clientul doreşte să le folosească şi realizează analiza din aproape în aproape. Utilizatorul are astfel posibilitatea să descopere între unele date interacţiuni ce aparent erau inexistente. De asemenea, consumatorul poate accesa din orice colţ al lumii analizele efectuate, prin simpla conectare la internet şi accesarea serverului companiei în baza unui cont de acces cu parola.
QlikTech este prezentă în România prin Relevance datorită evoluţiei spectaculoase a cererii de produse IT de Business Inteligence, aceasta fiind cauzată de faptul că orice companie are nevoie de acces rapid la informaţiile relevante despre activitatea sa, soluţiile de Business Intelligence devenind parte integrantă din activitatea organizaţiilor. Concurenţa tot mai mare din toate sectoarele economiei româneşti determină din ce în ce mai multe companii să resimtă nevoia unor astfel de instrumente.
Aplicaţia QlikView este una extrem de flexibilă din punct de vedere al posibilităţilor de implementare, astfel încât este accesibilă atât companiilor mici şi mijlocii, cu unul sau câţiva utilizatori, cât şi companiilor mari, care au zeci sau sute de utilizatori.
Soluţiile Business Inteligence se potrivesc, în primul rând, companiilor unde cantitatea de informaţie este mare şi creşte constant, utilizatorii neputând să mai urmărească în mod tradiţional informaţiile importante despre afacere. Scopul final al unei astfel de soluţii este de a oferi utilizatorilor de pe orice treaptă ierarhică posibilitatea adoptării deciziilor optime în timp util, realizarea unor activităţi eficiente şi obţinerea de rezultate consistente.
{mosloadposition user10}