· Diabetul zaharat, factor de risc major pentru dezvoltarea bolilor cardiovasculare și accelerator al procesului de ateroscleroză
· Două treimi din decesele survenite la bolnavii cu diabet zaharat tip 2 au drept cauză afectarea cardiovasculară*
Astăzi are loc la Hotel Crowne Plaza București cea de 16-a ediție a Conferinței Anuale de Aterotromboză, cel mai mare eveniment științific național dedicat acestei patologii. În cadrul conferinței de anul acesta se va dezbate tema „Ateroscleroza și diabetul zaharat”, într-o colaborare interdisciplinară între Societatea Română de Cardiologie, Federația Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice și Academia de Științe Medicale, secția de Medicină Internă. Evenimentul este susținut și anul acesta de partenerul tradițional, Grupul Sanofi-Zentiva.
Evenimentul va reuni aproximativ 2.000 de specialiști din întreaga țară și de peste hotare, cardiologi, diabetologi, interniști, neurologi, pediatri, diabetologi, nefrologi și medici de familie. Accesibilitatea internațională la educație medicală va fi asigurată prin transmisie live online, estimându-se un număr de vizitatori unici de peste 1.000 de specialiști.
Coordonatorii științifici ai evenimentului sunt Prof. Dr. Eduard Apetrei, Membru al Academiei de Ştiinţe Medicale şi al Societăţii Române de Cardiologie, și Prof. Dr. Nicolae Hâncu, Membru de Onoare al Academiei Române, Preşedinte de Onoare al Federaţiei Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.
”România continuă să se afle pe harta țărilor cu mortalitate ridicată de cauză cardiovasculară, respectiv circa 60% din mortalitatea generală este încă produsă de bolile vasculare. Aterogeneza este un proces dinamic, în care intervin multipli factori de risc, printre care și diabetul zaharat. Ceea ce ne propunem la această conferință este să creștem accesul la noutățile din domeniu și la actualizările ghidurilor din practica medicală pentru cât mai mulți colegi. Este un cadru științific în care transferul de expertiză se va face prin intermediul a 12 conferințe, 3 prezentări de cazuri și 3 dezbateri libere care cercetează relația dintre apariția, dezvoltarea și regresia aterosclerozei și aterotrombozei și factorii majori de risc (cum ar fi diabetul zaharat, hipertensiunea arterială, dislipidemiile, obezitatea)” – Prof. Dr. Eduard Apetrei.
Diabetul zaharat este un factor de risc major pentru dezvoltarea bolilor cardiovasculare și accelerează evoluția procesului de ateroscleroză. Pacienții cu diabet zaharat de tip 2 au în număr de două ori mai mare afectare coronariană, iar mortalitatea prin cardiopatie ischemică și accident vascular cerebral este de 2-4 ori mai mare față de persoanele fără diabet zaharat. Aproximativ două treimi din decesele survenite la bolnavii cu diabet zaharat tip 2 au drept cauză afectarea cardiovasculară*.
”În ultimii ani, strategiile de gestionare ale diabetului zaharat s-au mutat de la tratamentul hiperglicemiei la tratamentul multifactorial, prin identificarea și tratarea factorilor de risc cardiovascular. Tocmai de aceea este binevenită abordarea interdisciplinară. De mulți ani, între cardiologi și diabetologi s-a consolidat o alianță virtuală bazată pe multitudinea cazurilor de pacienți cu nevoi din ambele arii de expertiză, alianță ce se reflectă și în extinsa agendă științifică de azi.” – Prof. Dr. Nicolae Hâncu.
Un alt subiect important dezbătut în cadrul conferinței este prevenirea evenimentelor aterotrombotice. ”Deși riscul dezvoltării aterotrombozei este determinat de elemente precum predispoziția genetică sau vârsta și stilul de viață are o influență mare. Prevenirea evenimentelor aterotrombotice și reducerea riscului cardiovascular pot fi realizate prin controlul factorilor de risc: renunțarea la fumat, adoptarea unui stil alimentar echilibrat și menținerea unui nivel optim de greutate, disciplină în practicarea de exerciții fizice. Desigur că sunt importante și controlul tensiunii arteriale și al diabetului zaharat, printr-un tratament medicamentos corect” – Dr. Gabriel Tatu-Chițoiu, Președintele Societății Române de Cardiologie.
Alte teme abordate în cadrul evenimentului vor fi: ateroscleroza subclinică (diagnostic și prevenție), tratamentul pacienților cu localizări multiple ale aterosclerozei, diagnosticul și tratamentul dislipidemiei familiale, locul inhibitorilor de PCSK9 în tratamentul dislipidemiilor.
”Catalizatorul inovației în medicină este accesul continuu la educație științifică. Iar Sanofi, respectându-și angajamentul de companie farmaceutică inovatoare, are responsabilitatea de a susține astfel de manifestări, care aduc într-un cadru interdisciplinar noutățile și provocările medicinii de azi. Pentru că inovația în industria farmaceutică nu se rezumă doar la eliberarea unui medicament pe piață, ci include investiții continue în cercetare și dezvoltare, în educație, în creșterea accesului la soluții sau manifestări cu impact în îmbunătățirea vieții pacienților. ” – Dr. Eduard Prisăcariu, Director Medical Sanofi România.
* Referințe:
– Yusuf S, Hawken S, Ounpuu S, Dans T, Avezum A, Lanas F, et al. Effect of potentially modifiable risk factors associated with myocardial infarction in 52 countries
– (the INTERHEART study): case-control study. Lancet 2004;364(9438):937-52.