Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Reinventează-ți stilul tomnatic cu Reserved

Reserved toamna 2023 femei

Fiecare dintre noi este în căutarea unui look realist, care respectă tendințele actuale, dar este în același timp confortabil și perfect pentru contrastele vremii de afară. Pe baza acestei nevoi, Reserved a elaborat o colecție de toamnă-iarnă care oferă un stil unic, ce îmbină contrastele pentru a crea o apariție perfectă.

Astfel, stilul tomnatic devine mai distinctiv, prin îmbinarea croielii clasice cu cea utilitară. Fiecare piesă parte din această colecție caută să alungească silueta feminină, iar talia are rol principal. Fustele midi și maxi evazate sunt printre cele mai căutate item-uri, alături de curelele suprapuse sau îmbinate neobișnuit.

Reserved toamna 2023 femei

Paleta de culori se bazează pe nuanțe pământii care jonglează superb cu accente de maro, bej și negru, alături de note subtile de roșu și gri. Materialele sunt și ele alese cu atenție, fiind o selecție nemaipomenită – țesături tricotate, lurex strălucitor, țesătură cu model de pește, satin fin sau chiar piele întoarsă. Acestea sunt complimentate cu atenție de detalii superbe precum un tie-dye print, aplicații florale 3D și cravate.

Accesoriile feminine continuă ideea de juxtapunere a caracteristicilor unor piese atemporale cu cele ale unor piese în tendințele curente. Gențile sunt minimaliste și au o selecție diversă de curele, conform runway-urilor sezonului. Totodată, această colecție Reserved dispune și de o gamă minunată de pantofi din piele, cizme și mocasini. Item-urile sunt predominant în culorile maro și negru, având elemente decorative aurii.

În ceea ce privește categoria masculină din colecția Reserved, principala idee a fost de a îmbina eleganța cu stilul urban, integrând și o serie de accente sport. Aceste accente sunt evidente în mod deosebit în partea de croieli, materiale sau modele – de exemplu, un costum din 3 piese are un hanorac cu fermoar în loc de clasica vestă, iar tivul pantalonilor este inspirat de modelul joggers, fiecare piesă având la bază o țesătură elastică. Siluetele bărbaților sunt și ele ușor scoase în evidență, având parte de elemente asimetrice în zona umerilor, a abdomenului sau a gleznelor.

Item-urile bărbătești sunt definite de culori calme, precum alb, negru, maro, gri și bej. Datorită acestei palete minimaliste, articolele vestimentare pot fi combinate într-o multitudine de feluri – oferindu-ți astfel posibilitatea să-ți exprimi stilul personal. Tricourile și puloverele sunt realizate dintr-un amestec de lână de înaltă calitate, alături de jachete sau paltoane din piele de oaie cu guler căptușit.

Accesoriile masculine sunt în mare parte din piele și completează într-un mod discret orice ținută. Colecția deține o serie de genți de dimensiuni diferite – mici, dreptunghiulare, încăpătoare. De asemenea, în ceea ce privește încălțămintea, accentul cade pe masivitate printr-o talpă groasă.

Item-urile pentru copii din colecția toamnă-iarnă Reserved sunt elaborate pe baza sloganului City of Fun, încurajând astfel activitățile și mișcarea. Articolele sunt impresionante prin varietatea de texturi propusă – piele de miel și de oaie, lână, bumbac și țesături matlasate. Modelul în carouri este de nelipsit, alături de apariția cireșelor pe bluze și pulovere sau ombre tricotat la nivel de pălării.

Gama pentru copii a fost creată pentru a exprima bucurie și veselie, lucru care se observă mai ales la nivel de culori – pe lângă nuanțele clasice de verde măsliniu, bej sau bleumarin denim, există tonuri minunate de roșu, galben, portocaliu și roz. Accesoriile includ o gamă variată de pălării, eșarfe și căști pentru protecția urechilor. Nu în ultimul rând, pantofii sunt extraordinar de variați – cizme și mocasini eleganți, adidașii sport sau cizme tramp.

Colecția este lansata de astazi, 8 septembrie, fiind disponibilă în magazinele Reserved din țară, cât și online pe reserved.com.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.