Pentru ca lucrul pe schele să se desfășoare în siguranță, este nevoie ca aceasta să fie foarte bine amplasată, cu picioarele fixate corect, și nu pe cărămizi sau pe materiale care să se spargă. De asemenea, scările nu trebuie să lipsească în montarea unei schele.
Normele specifice de securitate a muncii au aplicabilitate naţională şi fac parte din pachetul obligatoriu de acte la întocmirea unei firme specializate de izolaţii termice. Potrivit articolului 17 din “Normele specifice de securitate a muncii pentru lucrările de zidărie, montaj prefabricate şi finisaje în construcţii“ este necesar ca “pentru lucrări executate la înalţimi sub 5 m se vor folosi schele simple, iar pentru înălţimi de peste 5 m se vor utiliza schele conform indicaţiilor din proiectele tehnologice.
Schelele vor fi prevăzute cu balustrade şi scândură de bord şi vor fi executate astfel încât să corespundă sarcinilor pe care le vor avea de suportat. Se interzice utilizarea de schele improvizate şi circulaţia personalului muncitor sub schele pe care se lucrează.”
De asemenea, la articolul 121 se menționează că “se interzic fixări provizorii ale elementelor prefabricate (puncte de sudură, ancore, pene etc.), dacă tehnologia de montare stabilită prin proiect nu prevede anumite piese de fixare provizorie. După montaj, fixările provizorii se vor definitiva prin sudură şi monolitizare (…)”.
Despre podinele pe care muncitorii stau la înalţime, legea spune că trebuie să fie o suprafaţă continuă, iar rosturile între panourile sau dulapii podinei nu trebuie să fie mai mari de 10 milimetri.
Lucrul la înălţime trebuie să se desfăşoare numai sub supraveghere. În funcţie de complexitatea lucrărilor şi a gradului de periculozitate existent, persoana desemnată pentru supraveghere este conducătorul locului de muncă sau conducătorul lucrărilor respective, sau altă persoană desemnată, echivalentă ca funcţie. Înainte de începerea lucrului, persoana desemnată cu supravegherea activităţii trebuie să verifice dacă au fost asigurate toate măsurile de securitate necesară pentru prevenirea accidentării şi îmbolnăvirii lucrătorilor.
De asemenea, dacă în timpul lucrului la înălţime se produc în mod neaşteptat emanaţii nocive (toxice sau inflamatorii), lucrările trebuie oprite imediat, iar lucrătorii trebuie evacuaţi luându-se toate măsurile de evitare a accidentelor şi a incendiilor, până la îndepărtarea cauzelor care au provocat apariţia emanaţiilor.
Locurile de muncă amplasate la înălţime şi căile de acces trebuie marcate şi semnalizate atât ziua cât şi noaptea, în conformitate cu standardele în vigoare. Din zona de siguranţă, trebuie evacuate sau protejate echipamentele tehnice, care pot fi afectate de eventuale căderi de obiecte de la înălţime.
Pentru evitarea deplasărilor longitudinale şi transversale, rampele de acces trebuie fixate pe reazeme special prevăzute. În cazul în care rampele de acces trec peste goluri, trebui să aibă obligatoriu balustrade solide, bine fixate pe podină, pe ambele părţi ale rampei.
Când se lucrează la o înălţime mai mare de 2 m, în locurile cu circulaţie intensă sau pardoseli alunecoase, la baza scării trebuie să stea un lucrător care va asigura stabilitatea scării. La sol se va asigura o zonă de protecţie, avertizată vizibil, cu o suprafaţă stabilită în funcţie de înălţimea maximă de lucru, accesul oricărei persoane străine în zonă fiind interzis.
Pentru a avea parte de schele de calitate, care să respecte standardele existente în acest domeniu, apelați la produsele de gen comercializate și livrate de Frameworks SRL, reprezentantul exclusiv în România al brandului Cagsan. Acestea pot fi reglate cu ajutorul cârligelor de fixare, sunt echipate cu elemente de cauciuc pentru stabilitate și sunt ușoare, ceea ce le face ușor de transportat.