Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Reguli pentru curățarea tenului în funcție de tipul de piele

Reguli pentru curățarea tenului în funcție de tipul de piele Sursa foto Shutterstock, via Avene

Indiferent de tipul tău de piele, o rutină zilnică de îngrijire te poate ajuta să îți menții tenul sănătos și poate ajuta la îmbunătățirea unor probleme specifice, precum acneea sau petele pigmentare. Această rutină presupune câteva etape de bază pe care ar trebui să le urmezi dimineața și seara, înainte de culcare. [1]

Însă, o rutină corectă începe prin cunoașterea tipului tău de piele. Astfel, vei ști exact cum va trebui să îți îngrijești tenul. [2]

  • Tenul uscat se descuamează și are un aspect abraziv.
  • Tenul gras are un aspect lucios, uleios și poate avea pori dilatați.
  • Tenul mixt este uscat în anumite porțiuni (obraji) și gras în altele (frunte, nas și bărbie).
  • Tenul sensibil poate prezenta senzații de arsură și mâncărime după folosirea unor produse de machiaj sau de îngrijire.
  • Tenul normal este echilibrat, curat și nu prezintă sensibilitate. [2]
Reguli pentru curățarea tenului în funcție de tipul de piele Sursa foto Shutterstock, via Avene
Sursa foto Shutterstock, via Avene

Curățarea pielii normale sau mixte

Dacă ai tenul normal sau mixt, nu înseamnă că poți folosi orice fel de săpun ai la îndemână pentru a-l curăța. De asemenea, nu este nevoie nici să investești în produse foarte sofisticate și scumpe. Va trebui doar să găsești produse care să ți se potrivească. [2]

Folosește un produs de curățare sau un săpun delicat și aplică-l cu vârfurile degetelor, fără frecare. Clătește produsul cu multă apă călduță și apoi tamponează-ți fața cu un prosop. Dacă observi că ți se usucă sau ți se îngrașă pielea după utilizare, încearcă un produs de curățare diferit. [2]

Curățarea pielii uscate

Pentru acest tip de ten, folosește un produs de curățare delicat, fără alcool sau parfum. Astfel de ingrediente pot duce la o uscare și mai accentuată a pielii. Curăță tenul cu grijă și apoi clătește-l cu apă călduță. Evită apa fierbinte, deoarece aceasta îndepărtează mai rapid uleiurile naturale ale pielii. [2]

O dată pe săptămână, poți încerca și exfolierea tenului. Astfel, vei elimina scuamele acumulate la nivelul acestuia și vei contribui la un aspect al pielii mai curat și mai uniform. [2]

Curățarea pielii grase

Folosește un produs de curățare care nu conține ulei și clătește-l folosind multă apă călduță. Poți folosi și o loțiune tonică sau astringentă după curățare, însă va trebui să ai grijă pentru că poate irita pielea. Aceste produse pot elimina sebumul în exces și, astfel, aspectul tenului va fi mai puțin lucios și îl vor menține curat. [2]

Dacă ai probleme cu acneea, nu interveni asupra leziunilor! În schimb, folosește produse speciale [2], precum produsele Avene pentru tenul acneic. Dacă ai de-a face cu acneea severă, este recomandat să ceri sfatul unui medic dermatolog. [2]

Curățarea pielii sensibile

Curăță-ți tenul cu un produs de curățare delicat și clătește-l cu apă călduță. Nu îți freca fața cu prosopul, ci tamponeaz-o ușor. Exfolierea poate duce la iritarea pielii. Încearcă să eviți săpunurile și produsele care conțin alcool și parfum. Alege în schimb produse cu mai puține ingrediente, lucru care va fi benefic pentru tenul tău sensibil. [2]

Cât de des ar trebui curățat tenul?

Dimineața, clătește-ți fața cu apă călduță și apoi tamponeaz-o ușor cu un prosop moale pentru a o usca. Seara, folosește un produs de curățare blând pentru a îndepărta machiajul și impuritățile acumulate peste zi. Dacă faci sport sau alt tip de efort fizic, ar trebui să îți cureți tenul după aceea cu același produs. Acest lucru este recomandat deoarece transpirația blochează porii și poate înrăutăți acneea. [2]

Curățarea este o etapă pe care nu ar trebui să o omiți din ritualul tău zilnic de îngrijire a tenului. Pentru un aspect cât mai frumos și îngrijit, asigură-te că folosești produsele potrivite tipului tău de piele.

Referințe:
1. Yuen, Christal. “How to Take Care of Your Skin.” Healthline, Healthline Media, www.healthline.com/health/beauty-skin-care/skin-types-care. Published December 22, 2016. Accessed January 4, 2022.
2. “Building Your Perfect Skin Care Routine with Pictures.” WebMD, WebMD, www.webmd.com/beauty/ss/slideshow-skincare-routine. Accessed January 4, 2022.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.