Având în vedere rolul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP) în asigurarea managementului funcţiilor publice şi funcţionarilor publici, a fost elaborat proiectul de ordin pentru aprobarea listei documentelor necesare pentru obţinerea avizului şi modalitatea de transmitere a acestora de către autorităţile şi instituţiile publice.
„Prin acest ordin dorim să asigurăm un cadru unitar cu privire la metodele de completare şi de transmitere a datelor şi documentelor pentru obţinerea avizului privind funcţiile publice din partea Agenţiei, întrucât în baza de date a ANFP trebuie introduse toate modificările intervenite în situaţia funcţionarilor publici prin numirea într-o funcţie publică în urma unui concurs de recrutare, modificarea raporturilor de serviciu, aplicarea oricărei sancţiuni disciplinare, promovarea în funcţie publică, avansarea în trepte de salarizare, suspendarea sau încetarea raporturilor de serviciu”, a afirmat preşedintele ANFP, Andras Szakal.
Toate documentele necesare obţinerii avizului ANFP se transmit în original, sub semnătura conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, fiecare pagină având ştampila autorităţii sau instituţiei publice, iar aceştia răspund de corectitudinea datelor şi informaţiilor completate în documentele respective.
Proiectul de ordin a fost supus procesului transparenţei decizionale conform dispoziţiilor Legii nr. 52/2003, în vederea transmiterii de propuneri şi observaţii de către cei interesaţi, iar proiectul de ordin poate fi consultat pe portalul ANFP, www.anfp.gov.ro, la secţiunea Cadru Legislativ/Propuneri Legislative.
{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}