Sâmbătă, 8 decembrie, de la ora 13.00
În 8 decembrie, la Ora Regelui, telespectatorii TVR 1 vor putea urmări un interviu cu Majestatea Sa Regele Simeon al II-lea al bulgarilor, realizat în exclusivitate pentru TVR de Cristina Ţilică. Majestăţile Lor Regele Simeon al II-lea și Regina Margareta au fost oaspeţii Familiei Regale a României la sfârşitul lunii noiembrie. Majestatea Sa Regele Simeon al II-lea vorbeşte, la Ora Regelui, despre viitorul caselor regale în Europa răsăriteană şi dacă au renunţat acestea la restaurarea monarhiei. Regele Simeon al II-lea este singurul monarh european care a devenit premier al ţării sale, în perioada aderării Bulgariei la Uniunea Europeană, fiind promotor al acestui demers.
Cel de-al doilea subiect al ediţiei din 8 decembrie a emisiunii Ora Regelui repoziţionează telespectatorii la Londra pentru a vedea Gala Anuală a Crucii Roşii Internaţionale, eveniment care s-a aflat anul acesta sub înaltul patronaj al Casei Regale a României.
Şi tot în această ediţie Ora Regelui telespectatorii îi vor cunoaşte pe cei 28 de tineri artişti din domeniile artelor plastice şi muzicii clasice, sprijiniţi cu burse pe parcursul acestui an de Fundaţia Principesa Margareta a României.
Realizatori şi producători tv: Camelia Csiki, Maria Cristina Ţilică.