Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Regal de evenimente B2B la Romexpo, între 4-7 octombrie: All2Print Show, Corporate Gifts Show şi Expo Shop

Romexpo All2Print Show Corporate Gifts Show şi Expo Shop

3 expoziţii B2B într-un singur loc, zeci de industrii conectate

Între 4 şi 7 octombrie, pavilionul B1 al centrului expoziţional ROMEXPO se va transforma într-un adevărat HUB de tehnologii inovatoare, gadgeturi, promoţionale şi produse inedite pentru industriile de tipar, promoţionale şi retail. Timp de 4 zile, trei expoziţii B2B vor avea loc în acelaşi timp şi sub acelaşi acoperiş: All2Print Show, cel mai mare târg pentru industria de print din România, Corporate Gifts Show, singurul eveniment din România dedicat industriei obiectelor promoţionale şi Expo Shop, expoziţie pentru industria de retail.

Romexpo All2Print Show Corporate Gifts Show şi Expo Shop

All2Print Show – Exhibition for printing & packaging printing technologies

All2Print Show (fostul PRINT&SIGN, evenimentul de referinţă al industriei de print, care s-a rebranduit) este cel mai nou concept expoziţional pentru industria de print şi reuneşte, pentru prima dată în România, toate tipurile de tehnologii de tipar digital, inclusiv tipar pe ambalaje şi etichete, tipar comercial, editorial și industrial.

Organizat în acelaşi pavilion şi în aceeaşi perioadă cu Corporate Gifts Show, evenimentul B2B aduce împreună jucători din lanţul de producţie şi distribuţie al industriei de print: producători şi furnizori de echipamente, furnizori de materii prime şi soluţii, specialişti şi pasionaţi din industrie, dar și experți din diferite arii conexe.
HIGHLIGHTS ALL2PRINT SHOW

  • 350 de branduri
  • 200 echipamente live
  • 9 ţări reprezentate
  • 12.000mp spaţiu expoziţional
  • Conferinţe internaţionale
  • Premieră LIVE: RESEARCH FESPA – viitorul industriei de print
  • DEMO AREAS: live print pentru design interior, retail, obiecte promoţionale

Lista completă a expozanţilor All2Print Show şi Corporate Gifts Show poate fi găsită aici.

Corporate Gifts Show – singurul eveniment din România dedicat industriei obiectelor promoționale

Sub deviza UNBOX YOUR WAY, ediţia de anul acesta pune accent pe ecologie, zero waste, inovaţie, utilitate și flexibilitate.
În pavilionul B1 al centrului expoziţional Romexpo, 53 de branduri din România şi din străinătate îşi aşteaptă vizitatorii să descopere noile colecţii de sărbători şi nu numai.

În era birourilor hybrid sau remote, cadourile corporate sunt mai mult decât un simplu mediu de a transmite mesajul brandului, ele au devenit un simbol de conectare şi vorbesc despre plăcerea de a dărui şi emoţia de a primi. Aşa că promoționalele trebuie să surprindă de la prima vedere, iar experiența de unboxing să fie una memorabilă.

Dintre noutățile ediției

  • Produse inedite: agende realizate din pilitură de piatră, ceea ce înseamnă că nu se taie copaci, nu se utilizează apă, se reduc emisiile de dioxid de carbon cu 67% și se folosește cu 20% mai puțină cerneală față de hârtia din celuloză
  • Gadget-uri care încorporează caracteristicile pe care piața pune accent: sustenabilitate, tehnologie, well-being și funcționalitate multiplă
  • Sisteme și tehnici de Digital Signage
  • Noi tehnici de personalizare
  • Noi game de textile, ce au ca punct comun sustenabilitatea, fiind realizate din materiale reciclabile
  • Articole sportive și multe altele

Expo Shop, cea mai mare expoziţie din România pentru industria de retail

Timp de 4 zile, la Romexpo, pavilion B1 (4-7 octombrie), furnizorii de servicii, soluții și echipamente destinate zonelor comerciale vin la EXPO SHOP să prezinte tehnologiile de ultimă oră reprezentanților din domeniul RETAIL.
Produsele inovatoare, farmecul din RETAIL

Se anunță un spectacol al progresului, cu cele mai importante firme de pe piață în rol principal. Expozanţii Expo Shop prezintă produse care vor revoluţiona industria de RETAIL prin: simplificarea muncii angajaţilor şi îmbunătăţirea experienţei de client. Acestea sunt doar o mică parte dintre produsele inovatoare pe care publicul vizitator le poate analiza: tablete de ultimă generaţie pentru afacerile din RETAIL, holograme 3D pentru promovarea produselor, dispozitiv LED ALL IN ONE cu diagonală de 345,44 cm sau sisteme inteligente de iluminat.

Live Supermarket, un concept Expo Shop & ALL2PRINT SHOW

Un alt punct de atracţie al Expo Shop este Live Supermarket. O zonă interactivă, amenajată cu produse din domeniul RETAIL, în care vor fi prezentate soluții și tehnologii de ultimă oră. Vizitatorii, fie că reprezintă un hypermarket, un supermarket, un magazin stradal sau chiar de cartier, descoperă aparatură de top dedicată domeniului, ca de exemplu: Case Self Check Out, Porţi Antifurt, Afişare Digitală plus multe alte surprize.

La Expo Shop găsești secretul conexiunii Brand-Client

Una dintre temele de efect ale târgului este zona de Digital Signage, unde firmele de top își vor prezenta produsele revoluționare din domeniu. Sistemele de Digital Signage pot fi utilizate într-o varietate de scopuri, de la publicitate și informare până la divertisment, educație, dar, mai ales, comercial. Prin afișajele Digital Signage se creează o scurtătură revoluționară prin care brandul și clientul își dau întâlnire.

PROGRAM DE VIZITARE:

  • 4 – 6 octombrie, între orele 10:00 și 17:00.
  • 7 octombrie, între orele 10:00 și 16:00.

Accesul la expoziţii este liber, în baza CODULUI DE ACCES obţinut în urma completării formularului online sau fizic, la faţa locului.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.