campaniei pentru referendum facem următoarele precizări:
1. TVR a transmis Camerei Deputaţilor şi Senatului, precum şi Consiliului Naţional al Audiovizualului şi Guvernului solicitarea de a formula, în limita atribuţiilor pe care le are fiecare dintre aceste instituţii, regulile de urmat pentru SRTv în cazul mediatizării de către televiziunea publică a campaniei pentru referendum. 2. Acest demers a fost întreprins cu respectarea Legii SRTv şi a Legii Audiovizualului şi ca urmare a convocării referendumului pentru adoptarea votului uninominal la alegerile parlamentare în aceeaşi zi cu desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European.
3. TVR aşteaptă în prezent un răspuns din partea Parlamentului României cu privire la constituirea sau nu a comisiei pentru alocarea timpilor de antenă pentru campania dedicată referendumului. În cazul în care această comisie nu se va înfiinţa, TVR a cerut Parlamentului României să precizeze care este obligaţia televiziunii publice privitor la reflectarea punctelor de vedere faţă de întrebarea formulată pentru referendum.
4. Preşedintele-Director General, Alexandru Sassu, a decis constituirea grupului de lucru din TVR care va superviza reflectarea corectă, echidistantă şi la un nivel profesional ridicat a ambelor evenimente de importanţă deosebită pentru cetăţenii României. Grupul de lucru din TVR va superviza aplicarea tuturor regulilor, stabilite cu respectarea legislaţiei, de instituţiile abilitate.
5. TVR, în conformitate cu misiunea sa publică de a informa corect şi de a fi echidistantă faţă de toate părţile implicate, a hotărât să nu acorde nimănui timp de antenă atâta vreme cât instituţiile care au obligaţia să reglementeze condiţiile în care se desfăşoară campania nu au emis normele obligatorii. Totuşi, ţinând cont de importanţa acestui moment, SRTv a hotărât ca, până la apariţia cadrului legal necesar, să demareze o serie de emisiuni dedicate informării corecte a cetăţenilor.
{mosloadposition user10}