produselor preambalate Snack Attack
Redwine a raspuns provocarii lansate de Snack Attack, care a decis ca este momentul unui redesign pentru produsele sale preambalate. Decizia a venit in contextul cresterii standardelor si nivelului de asteptari ale consumatorilor in aceasta categorie, dar si pe fondul dificultatii vechilor ambalaje de a exprima valorile si personalitatea brandului Snack Attack. Procesul de redesign al noilor ambalaje s-a desfasurat in a doua parte a anului 2007 si a presupus identificarea unui concept grafic care sa reflecte statutul premium al brandului, dar si caracterul sau dinamic si prietenos, urmand apoi sa fie declinat pe diversele tipuri de produse preambalate.
Gama de produse preambalate Snack Attack cuprinde urmatoarele categorii: sandwich-uri, panini, tortilla, salate, supe si desert.
“Produsele noastre premium aveau nevoie de un design al ambalajului care sa le puna in valoare caracteristicile de calitate, gust, precum si mixul inovativ de ingrediente proaspete si sanatoase. Noile ambalaje reprezinta foarte bine brandul Snack Attack si suntem siguri ca vor fi apreciate de consumatorii nostri”, spune Maria Gavrilescu, Marketing Coordinator la Snack Attack.
“Conceptul grafic a fost derivat din identitatea de brand a Snack Attack, un aspect important fiind acela de a gasi un cod de culori reprezentativ pentru fiecare tip de produs. Am creat, astfel, o imagine de ambalaj atractiva si usor de recunoscut de catre consumator”, adauga Dragos Marinescu, Creative Partner la Redwine.
La realizarea proiectului au participat din partea Snack Attack: Florin Balu – General Manager si Maria Gavrilescu – Marketing Coordinator, iar din partea Redwine: Dragos Marinescu – Creative Partner, Iulian Dumitru – Brand Strategy Consultant si Veronica Oancea – Client Service Coordinator.
{mosloadposition user10}