pentru evenimentul „100% Aluminiu”
Redwine a sprijinit organizaţia studenţească AIESEC în provocarea de a organiza un eveniment care să informeze şi să atragă atenţia populaţiei, dar şi firmelor din oraşul Constanţa şi staţiunea Mamaia asupra necesităţii reciclării aluminiului.
Ţinând cont de faptul că publicul ţintă pe care îl vizau organizatorii era reprezentat de tinerii turişti sau localnici care consumă produse ambalate in doze de aluminiu, a trebuit dezvoltată o identitate de eveniment puternică si inspirantă, care sa îndemne la acţiune, completată de materiale de comunicare cu rol informativ şi explicativ.
“Am pornit de la premisa că aluminiul este un metal prezent în toate aspectele vieţii de zi cu zi, reciclabil în procent de 100%. În urma explorării mai multor rute, ne-am dat seama că trebuie să avem o abordare foarte directă care să transmită ideea de reciclare. Prin urmare, în conceptul grafic, am folosit simboluri puternice, executate modern, constituind un “call to action” adresat tinerilor. Culorile identităţii fac legătura atât cu evenimentul, cât şi cu ideea de protejare a naturii”, precizează Iulian Gontariu, Junior Brand Designer în cadrul agenţiei Redwine.
Evenimentul are loc astăzi, 22.08.2008, în staţiunea Mamaia şi cuprinde o serie de acţiuni menite să comunice beneficiile reciclării aluminiului.
{mosloadposition user10}