90% din activitatea teroristă de pe internet se desfășoară prin intermediul site-urilor de socializare
RED-Alert este un proiect de cercetare – dezvoltare și inovare, finanțat prin programul Orizont 2020 al Comisiei Europene. Obiectivul proiectului constă în dezvoltarea de noi instrumente de analiză și monitorizare online în scopul combaterii terorismului.
Se estimează că, în prezent, 90% din activitatea teroristă în mediul online se desfășoară prin intermediul site-urilor de socializare.
Grupurile teroriste și extremiste folosesc mediile online pentru scopuri diverse, precum război psihologic, propagandă, strângere de fonduri, recrutare, mobilizare, schimb de informații, planificare, coordonare, manipulare de date și dezinformare, cu consecințe dramatice pentru cetățenii europeni: indivizii radicalizați sunt responsabili pentru peste 40 de atacuri teroriste din 2015 și până acum.
Așa cum s-a observat, în ultimii ani, canalele de comunicare online și social media au devenit principalele instrumente prin care grupurile teroriste ajung la indivizii vulnerabili și îi determină să treacă la acțiune.
„În acest context, soluția RED-Alert va permite instituțiilor de aplicare a legii să desfășoare acțiuni coordonate în timp real la nivel european, asigurând în același timp și confidențialitatea datelor cetățenilor”, declară Monica Florea, directorul departamentului de Proiecte Europene din cadrul SIVECO România, care este managerul proiectului RED-Alert.
Furnizorii de social media sunt hotărâți să lupte împotriva propagandei teroriste, dar recunosc că nu există un instrument specific pentru identificarea conținutului legat de activități cu caracter terorist de pe internet, ceea ce îi face să se bazeze pe instrumente de combatere a spam-ului, raportări din partea unor utilizatori și analiză umană în detectarea acelor conturi care promovează terorismul.
RED-Alert va recurge la puterea inteligenței artificiale pentru a detecta conținutul asociat activităților teroriste, bazându-se pe o combinație unică de tehnologii, precum procesarea limbajului natural, analiză semantică la nivelul media, analiza rețelelor sociale și analiza evenimentelor complexe.
„Abordarea din cadrul proiectului RED-Alert presupune mult mai mult decât o simplă analiză semantică. Soluția generată de RED-Alert va fi capabilă să proceseze volume uriașe de date nestructurate, precum postări din social media, pentru a identifica relațiile relevante în contextul unor potențiale amenințări”, explică Jennifer Woodard, CEO al Insikt Intelligence.
RED-Alert se bazează în lupta contra terorismului pe cele mai bune resurse de cercetare și inovare europeane, reunite într-un consorțiu de 16 organizații din 8 țări, între care 6 instituții de aplicare a legii, sub îndrumarea unor experți de renume (cum ar fi membrii Europol) în calitate de consilieri externi.
SIVECO România este coordonator al proiectului la nivel european.
Partenerii din proiect sunt:
1. Information Catalyst for Enterprise Limited (UK)
2. Insikt Intelligence (Spania)
3. Intuview Ltd (Israel)
4. Maven Seven Solutions Zrt (Ungaria)
5. Malta IT Law Association (Malta)
6. International Institute for Counter-Terrorism (Israel)
7. Eötvös Loránd University (Ungaria)
8. City University London (UK)
9. Birmingham City University (UK)
10. Special Operations (SO15) Counter-Terrorist Command (UK)
11. Centre de lutte Contre les Criminalités Numériques (Franța)
12. Serviciul de Pază și Protecție (România)
13. Ministry of Public Security Israel National Police (Israel)
14. Guardia Civil (Spania)
15. The State Protection and Guard Service (Republica Moldova)
Proiectul începe în iunie 2017 și va dura 3 ani.