Un concert comemorativ, dedicat aniversării a 25 de ani de la Revoluţia Română din decembrie 1989, va avea loc duminică, 21 decembrie, de la ora 18.00, la Sala mare a Ateneului Român. Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu“, dirijată de Horia Andreescu, va interpreta „Recviem“, de Wolfgang Amadeus Mozart. Soliști vor fi Silvia Micu, Sidonia Nica, Ionuț Popescu, Marius Boloș. Concertul este organizat cu sprijinul Ministerului Culturii şi al Secretariatului de Stat pentru Culte.
Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791) a murit la vârsta de 35 de ani, lăsând „Recviemul“ neterminat. Süssmayr, discipol al lui Mozart, a finalizat lucrarea „Recviem pentru solişti, cor şi orchestră, KV 626“.
„Nu trebuie să-mi mai fie teamă de nimic. Simt în starea sănătăţii mele că sună ceasul. Sunt pregătit să mor. Am ajuns la capăt înainte de a mă fi bucurat de talentul meu. Viaţa a fost totuşi frumoasă, cariera a început sub auspicii atât de fericite. Dar nu poţi să-ţi schimbi soarta. Nimeni nu-şi fixează singur timpul vieţii. (…) Închei. Am în faţă Recviemul pe care n-am voie să îl las neterminat”, mărturisea Mozart într-o scrisoare din septembrie 1791, adresată de Mozart lui Lorenzo da Ponte (Mozart, Scrisori, p.259, Editura Muzicală, Bucureşti, 1968 ). Mozart a murit pe 5 decembrie 1971 la Viena.