Avantajele automatizării cu roboți colaborativi sunt evidente. În primul rând, viteza și calitatea producției în companiile care implementează roboți colaborativi vor crește semnificativ. Utilizarea lor ajută la reducerea numărului de produse defecte, ceea ce înseamnă nu numai reducerea costurilor, ci și reducerea impactului negativ asupra mediului. Coboții eliberează angajații de operațiuni monotone, repetitive sau de munca fizică grea, reducând astfel numărul de accidente de muncă și, de asemenea, permit implicarea personalului în sarcini de afaceri mai creative și mai importante. Iar satisfacția față de condițiile de muncă va crește cu siguranță.
Dar, în ciuda acestor avantaje, nu toate companiile decid să implementeze roboți colaborativi (coboți) pe liniile lor de producție. Motivele sunt de înțeles. Cobotul este o investiție serioasă pentru multe companii, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii. Mulți producători din sectorul IMM-urilor se întreabă: „îmi pot permite o astfel de soluție ținând cont de toate provocările cu care se confruntă fabrica mea și de incertitudinea economică care se profilează?” Răspunsul este „da”. Un argument în acest sens îl reprezintă faptul că investițiile în coboți pot fi recuperate integral în mai puțin de 1 an.
Orice producător care intenționează să investească în roboți industriali face calcule preliminare. Sunt mai multe aspecte importante care trebuie luate în considerare: costul robotului în sine, costul echipamentelor suplimentare și al efectorilor finali, costul implementării și întreținerii, costul instalării infrastructurii suplimentare, al reechipării și chiar al adaptării instalațiilor de producție etc. În același timp, este important să se includă în calcule timpul de nefuncționare al echipamentelor, precum și costurile de relocare și cele cu specialiştii în programare, de exemplu, în momentul transferului unui robot pentru a îndeplini o nouă sarcină.
Dar în cazul roboților colaborativi o parte dintre aspecte pot fi eliminate din aceste calcule. Costurile implementării coboților sunt minime. Roboții colaborativi sunt compacți, cu o greutate redusă și ușor de mutat. Spre deosebire de roboții industriali tradiționali, utilizarea coboților, nu necesită consolidarea podelei în atelierul de producție și instalarea barierelor de securitate. Datorită materialelor folosite pentru fabricarea lor, coboții UR au o greutate redusă, dar în același timp sunt rezistenți. Aceștia pot fi instalați nu numai pe podea, ci și plasați pe tavanul sau peretele camerei de producție sau instalați pe o platformă mobilă, ceea ce va crește și mai mult flexibilitatea și scenariile de utilizare a robotului. Datorită unei varietăți de senzori și unui sistem de securitate sofisticat, se adaptează cu ușurință la mediu: încetinesc dacă este o persoană în apropiere, accelerează munca dacă oamenii se află la o distanță suficientă.
Întregul proces de despachetare, instalare, programare și lansare a coboților durează în medie jumătate de zi. Timpul de nefuncționare a liniei de producție va fi minim. În același timp, pentru a învăța cum se programează un cobot, nu este nevoie de manuale de codificare și de învățarea limbajelor de programare. Coboții Universal Robots pot fi programați prin demonstrație. Operatorul mișcă încet brațul robotului în direcția corectă, iar robotul își amintește succesiunea acțiunilor. Prin urmare, nu este nevoie de specialiști în programare care vor genera costuri de fiecare dată când un cobot este relocat pentru a efectua o sarcină nouă. În același timp, costul pregătirii personalului va fi minim, deoarece membrii echipei vor putea învăța cum să programeze coboți folosind instrucțiuni simple și gratuite oferite de Academia UR.
Logica multor companii care implementează roboți industriali este să înlocuiască angajații la locul de producție și să economisească salarii. Dar oamenii și roboții care lucrează în echipă pot realiza mult mai mult decât individual. În timp ce specialiștii ar trebui să se concentreze pe sarcini legate de creativitate, mașinăriile ar trebui folosite pentru a efectua operațiuni de rutină, complexe și/sau potențial periculoase. Această abordare va face posibilă valorificarea la maximum a tuturor avantajelor oamenilor și mașinăriilor: profesionalismul uman, flexibilitatea, creativitatea pe de o parte și viteza mare, acuratețea și eficiența roboților, pe de altă parte. Un studiu realizat de MIT a arătat că echipele mixte de roboți și oameni au înregistrat o reducere cu 85% a timpului de nefuncționare atunci când lucrau, comparativ cu echipele în care erau doar oameni. Procesele de producție devin mai rapide, mai eficiente și mai rentabile atunci când oamenii și roboții lucrează împreună. Totodată, angajații vor putea petrece mai mult timp pentru dezvoltarea profesională, învățând noi abilități, acoperind nevoile afacerii pentru anumiți specialiști în producție. În plus, astfel va fi redus semnificativ numărul accidentelor de muncă și, în consecință, al angajaților obligați să meargă în concediu medical.
Nu în ultimul rând, coboții implementați sunt capabili să efectueze o gamă largă de sarcini și operațiuni, să lucreze non-stop, menținând în același timp un grad ridicat de repetabilitate a mișcărilor, cu o precizie de zecimi și sutimi de milimetru. Astfel, calitatea produselor va crește, ceea ce înseamnă că satisfacția clienților va fi mai mare, rezultând o creștere a comenzilor. Precizia mișcărilor robotului va reduce numărul de produse defecte, astfel încât nu va fi nevoie de cheltuieli suplimentare pentru a înlocui produsele de calitate scăzută din lot și pentru a elimina gunoiul.
Din experiența companiilor care au implementat deja cu succes coboții UR, reiese că recuperarea investițiilor în aceștia a fost obținută în mai puțin de un an. Un motiv în plus pentru care automatizarea cu ajutorul roboților colaborativi reprezintă un avantaj important pentru afacerile care vor să se dezvolte.