Iahtul de succes “Malizia” în faţa unui simbol al oraşului hanseat, Elbphilharmonie: la o săptămână după victoria în Regata Aniversară a Atlanticului, skiperul Boris Herrmann a prezentat campania Vendée Globe a Team Malizia în faţa presei şi a locuitorilor oraşului său de origine. A fost pentru prima dată când iahtul de competiţie IMOCA 60 a fost expus la Hamburg. În 2020, Herrmann va deveni primul german care va participa la una dintre cele mai importante şi dificile provocări din iahting: 25.000 de mile marine (46.300 km) în jurul lumii, în solitar, non-stop şi fără ajutor extern. BMW urcă la bord ca partener al echipei prin competenţa sa în construcţia automobilelor şi experienţa de a transfera tehnologia în iahtingul competiţional. Iahtul “Malizia” navighează sub pavilionul Yacht Club de Monaco (YCM). Vicepreşedintele YSM, Pierre Casiraghi, este cel mai tânăr fiu al Prinţesei Caroline de Monaco, navighează cu regularitate alături de Herrmann şi a fost prezent la Hamburg.
Bucureşti/Hamburg. Herrmann şi Casiraghi au prezentat “Malizia” – un iaht de competiţie din clasa Open 60, lung de aproape 20 de metri – în faţa copiilor, a fanilor iahtingului, jurnaliştilor şi sponsorilor, au vorbit despre marea provocare a “Vendée Globe” şi au prezentat “Malizia Ocean Challenge”, un proiect educaţional şi de cercetare a mediului.
“Astăzi este o zi foarte specială în cariera mea de navigator, pentru că acest iaht foarte special este în premieră în oraşul meu. Faptul că iahtul nostru este în faţa acestui decor emblematic ne face să fim foarte mândri”, a declarat Herrmann. “Hamburg nu este o metropolă mondială precum Berlin, dar este o poartă către mapamond şi este foarte cosmopolit. Ceea ce este prefect compatibil cu Vendée Globe.”
Seara, “Malizia” a fost ridicat cu o macara şi a fost plasat în faţa spectaculoasei clădiri Elbphilharmonie din “Platz der Deutschen Einheit” (Piaţa Unităţii Germane). BMW şi Elbphilharmonie se bucură de o colaborare de succes pe termen lung.