-
Vânzările BMW Group au crescut cu 7,1% în primele zece luni, la 1.836.464 de automobile
- Creşteri în toate cele trei regiuni majore de vânzări
- Gama BMW X înregistrează o creştere puternică
- Cerere mare din partea clienţilor pentru noul BMW Seria 7
- Vânzările MINI au urcat cu 15,4% în acest an: totalul livrărilor globale a atins 272.819 unităţi
După ce rezultatele obţine la finalul primelor trei trimestre au fost cele mai bune din întreaga istorie a companiei, octombrie a fost o altă lună-record pentru livrările BMW Group. Vânzările de automobile ale mărcilor BMW, MINI şi Rolls-Royce au totalizat 191.651 de unităţi pentru luna menţionată, o creştere de 4,0% în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului anterior. În primele zece luni ale anului, totalul vânzărilor de automobile BMW Group a crescut cu 7,1% (1.836.464).
"Vânzările noastre continuă să înregistreze o creştere constantă în toate regiunile mapamondului, în ciuda unei volatilităţi continue pe unele pieţe", a declarat Ian Robertson, membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG, director de vânzări şi marketing BMW. "Vânzările modelelor BMW X, care impun tendinţe, demonstrează o creştere foarte bună într-un mediu competiţional, iar noul BMW X1 dovedeşte o cerere foarte mare. Clienţii din jurul lumii au răspuns pozitiv la lansarea noului BMW Seria 7, care deja este prezent în showroomuri, aşa că ne aşteptăm să înregistrăm un nou impuls spre finalul anului", a continua el.
Vânzările mărcii BMW au crescut cu 6,3% în octombrie, cu un volum de 164.915 automobile ce au fost livrate clienţilor în această lună. Livrările în primele zece luni ale anului au crescut cu 5,8% în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, totalul fiind de 1.560.697 de automobile BMW ce au fost livrate.
Gama BMW Seria 2 continuă să-şi mărească vânzările, cu un total de 15.615 unităţi ce au fost livrate în octombrie. Bestseller se menţine Seria 2 Active Tourer, ale cărui livrări lunare s-au mărit de peste patru ori, la un total de 7.915 unităţi. Totodată, cu 11.575 de unităţi livrate pe mapamond în octombrie, vânzările gamei BMW Seria 4 au urcat cu 6,3% faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Cu toate acestea, principalii vectori de creştere ai mărcii continuă să fie mereu popularele modele X. În octombrie, livrările BMW X3 au crescut cu 7,3% (11.915 unităţi), în timp ce X4 şi-a extins vânzările cu 5,0%, la un total de 4.428 de automobile livrate în lume. Un total de 13.541 de automobile BMW X5 au fost livrate clienţilor în octombrie (+9,1%), în timp ce vânzările BMW X6 aproape că s-au triplat, la un total de 4.335 de unităţi. 2.553 de automobile BMW i au fost livrate clienţilor în luna octombrie, cu 6,2% mai multe decât în aceeaşi lună a anului trecut. Vânzările BMW i în primele zece luni ale anului sun mai mari cu 78,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior (23.133).
Vânzările mărcii MINI continuă să crească faţă de anul trecut, cu un total de 272.819 automobile ce au fost livrate clienţilor în lume în primele zece luni ale acestui an, o creştere de 15,4%.
În octombrie, vânzările modelului MINI Hatch cu trei uşi au crescut cu 8,0%, la un total de 105.072 de unităţi livrate clienţilor. Vânzările globale ale modelului MINI Hatch cu cinci uşi au totalizat 75.562 de unităţi în acest an. Modelul s-a dovedit foarte popular de la lansarea sa în luna septembrie a anului trecut – livrările în octombrie au fost de aproximativ patru ori mai mari faţă de aceeaşi lună a anului trecut, totalizând 7.601 unităţi. Noul MINI Clubman a debutat pe piaţă la finalul lunii octombrie şi este de aşteptat să impulsioneze vânzările şa finalul anului.
Încă o dată, BMW Group a obţinut creşteri ale vânzărilor în toate regiunile majore – atât în octombrie, cât şi pentru întregul an -, ca urmare a strategiei companiei de vânzări echilibrate la nivel global.
Cu o serie de pieţe din regiune care continuă să înregistreze creşteri de peste 10 procente, Europa dovedeşte un impuls important de-a lungul acestui an. Cu livrări în regiune care au totalizat 816.220 de unităţi, vânzările totale BMW şi MINI au crescut cu 10,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Marea Britanie, a patra cea mai mare piaţă a BMW Group, îşi menţine creşterea mare a vânzărilor, cu 189.967 de automobile ce au fost livrate clienţilor în acest an, o evoluţie de 14,5%. Multe alte pieţe au reuşit creşteri de peste 10%, în special în Europa de Sud. De exemplu, livrările către clienţii din Italia au urcat cu 12,1% în primele zece luni (57.889), în timp ce Portugalia a reuşit un salt de 25,5% (12.130).
Volumul vânzărilor în America şi-a continuat creşterea constantă; un total de 402.276 de automobile BMW şi MINI au fost livrate către clienţii din regiune pe parcursul acestui an, o creştere de 5,6%. În SUA, vânzările pentru primele zece luni din 2015 au totalizat 328.456 de unităţi, +5,4%. Livrările către clienţii din Canada au fost mai mari cu 10,0% (34.937), în timp ce Mexic a obţinut o creştere a vânzărilor de 18,7% (14.148).
În primele zece luni ale anului, livrările de automobile BMW şi MINI au fost mai mari ca niciodată în Asia, cu un volum de 561.124 de unităţi, +4,4% în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Vânzările în China continentală au crescut cu 2,3% în acest an, cu un total de 384.176 de automobile BMW şi MINI ce au fost livrate clienţilor. Livrările în Coreea de Sud continuă să demonstreze o evoluţie de peste zece procente, anul acesta fiind vândute 44.567 de automobile, +17,5%. În primele zece luni din 2015, Japonia a livrat cu 9,7% mai multe maşini (55.416).
Momentul foarte important al vânzărilor BMW Motorrad a continuat şi în octombrie, cu un total de 9.211 unităţi vândute în această lună, o creştere de 4,3% în comparaţie cu aceeaşi lună a anului anterior. În primele zece luni ale anului, 121.622 de clienţi din lume au intrat în posesia unor motociclete sau maxiscutere BMW Motorrad, +11,5% faţă de perioada similară a anului trecut.
Vânzările BMW Group în/până în octombrie 2015, pe scurt
|
În octombrie 2015 |
Comparativ cu anul anterior |
Până în/inclusiv octombrie 2015 |
Comparativ cu anul anterior |
Automobile BMW Group |
191.651 |
+4,0% |
1.836.464 |
+7,1% |
BMW |
164.915 |
+6,3% |
1.560.697 |
+5,8% |
MINI |
26.392 |
-8,5% |
272.819 |
+15,4% |
BMW Motorrad |
9.211 |
+4,3% |
121.622 |
+11,5% |