Pe 30 decembrie, nume importante si momente de mare frumusete din istoria poeziei romanesti si universale se vor auzi la Radio Romania Cultural. Timp de 24 de ore veti putea asculta, in atmosfera muzicii de jazz, autori citindu-si versurile, dar si creatii poetice in lecturi memorabile intr-un Maraton de poezie si jazz.
Cu acest prilej vor fi transmise, in reluare, cele doua evenimente culturale intitulate „Maratonul de poezie si jazz”, organizate de Asociatia EURO CULTURART pe care Radio Romania Cultural le-a preluat in direct, integral, timp de 7 ore neintrerupt la momentul desfasurarii lor in anii 2009 si 2010. Printre poetii care au sustinut lecturi sunt Constantin Abaluta, Emil Brumaru, Dan Mircea Cipariu, Denisa Comanescu, Traian T. Cosovei, Ioana Craciunescu ,Nichita Danilov, Dinu Flamand, Augustin Fratila, Mihail Galatanu, Bogdan Ghiu, Florin Iaru, Anca Mizumschi, Ion Muresan, Ioan Es Pop, Bogdan O. Popescu, Nicolae Prelipceanu, Andra Rotaru, Cornelia Maria Savu, Octavian Soviany, Liviu Ioan Stoiciu, Adrian Suciu, Eugen Suciu, Lucian Vasilescu, Varujan Vosganian, Paul Vinicius si Florina Zaharia.
Pentru restul programului, Emil Buruiana, realizatorul emisiunii de traditie „Poezie romaneasca”, a pregatit o selectie atenta de versuri recitate de autorii lor sau de actori celebri care le-au interpretat de-a lungul anilor la Radio Romania Cultural.
Momentele poetice vor fi asezonate, de-a lungul celor 24 de ore de emisie neintrerupte, cu muzica de jazz.