- Singurul festival din România dedicat noii generații de artiști, arhitecți și designeri va avea loc între 08 și 17 octombrie 2021
- Peste 500 de aplicanți, absolvenți din 14 specializări diferite și un board creativ format din 40 de specialiști setează coordonatele celei de-a VIII-a ediții de festival
DIPLOMA, singurul festival din România dedicat noii generații de artiști, arhitecți și designeri, prezentat de UniCredit Bank și organizat de The Institute, va avea loc în perioada 08-17 octombrie, la Combinatul Fondului Plastic din București, iar anul acesta a înregistrat un număr record de peste 500 de înscrieri de la absolvenții promoției 2021.
Peste 500 de înscrieri din 7 orașe – la festivalul care a promovat deja mai mult de 600 de noi talente în cele 7 ediții de până acum
La festival s-au înscris anul acesta peste 500 de absolvenți ai facultăților vocațional-creative, reprezentanți ai noii generații de artiști, arhitecți și creativi români, din 7 orașe diferite: București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Oradea, Brașov și Baia-Mare.
Cei mai mulți înscriși în apelul pentru expoziție sunt absolvenți de arhitectură, artă grafică, pictură și modă, însă un număr semnificativ de înscrieri au adunat și celelalte 10 categorii ale festivalului: arhitectură de interior, artă murală, artă & design textil, design de produs, ceramică-sticlă-metal, foto-video, pedagogie, sculptură, scenografie și urbanism.
Un board creativ format din peste 40 de galeriști, artiști, manageri culturali, arhitecți, designeri, curatori și antreprenori în industriile creative vor alege cele mai bune lucrări de absolvire care vor fi expuse și promovate în cadrul DIPLOMA 2021.
Pentru a contribui la selecția lucrărilor care vor fi prezentate în expoziție s-au alăturat boardului: Adrian Ciocăzanu, Agnes Lukacs, Alex Gâlmeanu, Anamaria Vrabie, Anca Rujoiu, Andreea Tron, Andrei Breahnă, Andrei Jecza, Andrei Șerbescu, Attila Kim, Carmen Casiuc, Cornel Lazia, Corvin Cristian, Cosmin Năsui, Cosmina Goagea, Dragoș Motica, Eliza Yokina, Eugen Pănescu, Eugen Rădescu, Florin Cobuz, Ioana Ciocan, Ioana Ulmeanu, Mădălina Teler, Marian Pălie, Marlene Stanciu, Matei Buță, Matei Câlția, Mihai Pop, Mihnea Ghilduș, Mirela Bucovicean, Monica Moisin, Omid Ghannadi, Ovidiu Buta, Paula Rusu, Paul Dersidan, Radu Abraham, Raymond Bobar, Roman Tolici, Roxana Gamarț, Sabin Dumitriu, Ștefan Lucuț, Suzana Vasilescu și Vika Tonu. Mai multe detalii despre membrii board-ului creativ pot fi consultate aici.
Evenimentul, aflat la a VIII-a ediție, a promovat până acum mai mult de 600 noi talente (în selecția finală a festivalului), pe care le aduce în atenția industriilor creative și a pieței de artă locale, stakeholderilor, posibililor angajatori sau colaboratori și unui public care numără până la 10.000 de vizitatori la fiecare ediție.
Spațiul gazdă DIPLOMA 2021: Combinatul Fondului Plastic, una dintre principalele destinații culturale ale Bucureștiului
Ediția de anul acesta a festivalului se va desfășura, pentru a doua oară consecutiv, la Combinatul Fondului Plastic (Băiculești 29), o adresă unde în prezent își derulează activitatea o serie de galerii, artiști sau organizații din lumea artei, precum: Galeria Nicodim, Galeria Sector 1, Galeria Sandwich, artiștii Marian și Victoria Zidaru, Mircea Roman și Florentina Voichi, Bianca Mann și Cătălin Bădărău, Elena și Marcel Scutaru, Galeria Senat și primul depozit de artă din România – Art Safe.
DIPLOMA este principalul eveniment anual din programul Combinat.ro, platforma de promovare comună a entităților și artiștilor activi la CFP, menită să coaguleze comunitatea artistică deja prezentă în spațiile din incinta Combinatului Fondului Plastic (CFP), în jurul unui program comun.
„Dăm întâlnire comunității artistice și creative cu bucureștenii și cu un public cât mai mare la Combinat, pe Băiculești 29, cu ocazia DIPLOMA. Credem că este un moment ideal pentru reuni disicipline, a demara colaborări, a deschide noi uși și a contura noi trasee pe harta culturală a orașului. Combinat este o destinație nu doar cu un imens potențial artistic și cultural, ci și o șansă pentru București să vorbească despre latura sa optimistă și europeană, prin creativitate, prin talent, prin reconversii și reinventări atât de necesare″, a declarat Andrei Borțun, CEO The Institute.
Încă din 2014, organizatorii și partenerii asociați Diploma își propun să dezvolte cea mai amplă platformă dedicată artiștilor, arhitecților și creativilor emergenți, care să le ofere acestora susținere, vizibilitate și un loc de expunere pentru a-și începe carierele în domeniul creativ și cultural. În acest sens, evenimentul va fi însoțit și de o serie de activități speciale, cum ar fi talk-uri, workshop-uri și colaborări cu alți parteneri relevanți.
Programul complet al evenimentului va fi anunțat în curând.
Parteneri academici: Universitatea Națională de Arte din București, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, Universitatea de Arte și Design Cluj-Napoca, Facultatea de Arhitectură din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca, Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest Timișoara, Facultatea de Arte Vizuale din cadrul Universității din Oradea, Universitatea Națională „George Enescu” din Iași și Facultatea de Arhitectură „G. M. Cantacuzino” din Iași din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”.
Parteneri media strategici: Rock FM, Radio România Cultural
Parteneri media: Arhitext, ArtEncounters, Designist.ro, FEEDER.ro, GLAMOUR, Igloo, IQads, Modernism.ro, Molecule F, Munteanu, Revista Arta, Revista Atelierul, V fair, Zeppelin, Zile și Nopți.