- Bradul creat de Omid Gannadi și Inside Academy a fost adjudecat contra sumei de 110.000 de euro
- 82.000 de euro au fost oferiți pentru bradul semnat de Ștefania Mircea și echipa de copii de la Salvați Copiii România
- Ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, a vorbit despre modelul de bune practici al Salvați Copiii
Cei 26 de brazi licitați în seara de gală a Festivalului Brazilor de Crăciun au obținut fonduri totale în valoare de 764.000 de euro, demonstrând că solidaritatea socială este una dintre soluțiile cele mai eficiente, în fața crizei. Cel mai râvnit brad a ajuns la 110.000 de euro. Cea de-a 21-a ediție a beneficiat de un parteneriat de prestigiu: Muzeul Național de Artă al României, unde brazii unicat au fost expuși și licitați în seara de Gală, într-o cursă a generozității care a doborât recordurile. Gazdele serii au fost Andreea Raicu și Mihai Morar, care au reușit să mobilizeze donații record și să transforme seara într-un spectacol al binelui.
Seara de Gală a beneficiat de prezența susținătorilor de cursă lungă ai Organizației Salvați Copiii România, printre care prof. univ. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, și doctorul Mihai Craiu, care au vorbit despre modelul de practici sociale și responsabilitate al Salvați Copiii.
“Felicit organizația Salvați Copiii, am avut un parteneriat îndelungat, este organizația care demonstrează cel mai bine responsabilitate și profesionalism și încă ceva, unic: preia atribuțiile instituțiilor, le transformă în modele de bune practici și reușește să aducă astfel sănătate copiilor din România. Să sperăm că este un început pentru țara noastră și aceste modele de bune practici să fie preluate și asumate de autorități”, a spus, pe scenă, prof. univ. dr. Alexandru Rafila.
Doctorul Mihai Craiu a vorbit despre importanța ca spitalele de pediatrie să fie dotate, așa cum s-a întâmplat cu Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și a Copilului „Alessandrescu-Rusescu” București, renovat cu sprijinul Salvați Copiii România: “Este prietenos, cu desene pe pereți, cu opere de artă ale unor tineri artiști, care probabil anul viitor vor fi incluși în acest Festival al Brazilor.”
BRAZII SOLIDARITĂȚII
- 110.000 de euro este cea mai mare sumă oferită, de Kaufland România, pentru bradul ”Implicare”, construit în jurul unei povești de viață care i-a impresionat pe Omid Ghannadi și pe cei de la Inside Academy.
”110.000 de euro, nici nu îmi vine să cred, mai ales că, probabil pentru prima dată nu este creația mea, eu sunt un mesager din partea comunității Inside Academy. Am vrut să înțeleagă oamenii că totul este despre implicare, evenimentul acesta simbolizează implicarea, faptul că fiecare dintre noi poate să schimbe viitorul unui copil vulnerabil și, respectiv, viitorul țării”, a declarat, emoționat, Omid Ghannadi.
- Bradul creat de Ștefania Mircea și Salvați Copiii a fost licitat contra sumei de 82.000 de euro, prin efortul comun al Lidl România, Catena, Romanian Business Consult, Andreea Raicu și Mihai Morar.
- Doi dintre cei cei mai râvniți brazi de Crăciun, au fost ”Oameni schimbă-lume. O biografie a speranței”, creat de Iulia Totoianu, cu sprijinul Libris.ro și adjudecat de Lidl România cu suma de 50.000 de euro și bradul UNTOLD -”Luna Magic Tree”, adjudecat de Kaufland România contra sumei de 50.000 de euro.
- Viața roz văzută prin ochii copiilor”, brăduțul semnat de Simona & Gabriel Gherasim – Gallantique Boutique, a fost achiziționat de PEPCO România contra sumei de 41.000 de euro, în timp ce lucrarea Snow Goat a pictorului Gheorghe Fikl a fost adjudecată de Fildas cu suma de 40.000 de euro.
- Bradul ”Speranță”, semnat de Doina Levintza, a fost adjudecat de Catena cu 35.000 de euro, iar BCR a adjudecat ”Bradul Cinetic”, semnat de Laura Hîncu, contra sumei de 20.000 de euro.
- Bradul creat de Ada Tache & Karim Rashid, cu sprijinul EDENT ESTET, a fost adjudecat de BCR, contra sumei de 25.000 euro
- Bradul lui Dhaniel Nora & Sephora a fost achiziționat cu 20.000 de euro, de Kaufland.
Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, a vorbit despre puterea socială a generozității: „Copiii vulnerabili au avut un an greu, în care s-au confruntat nu doar cu sărăcia și lipsurile materiale, ci și cu un sentiment acut de abandon, pe care nu au știut cum să îl gestioneze. De aceea e atât de importantă solidaritatea pe care am mobilizat-o la Festivalul Brazilor de Crăciun: ea le arată copiilor că noi, adulții, nu îi ignorăm, le suntem alături și le restabilim dreptul real de a merge la școală și de a fi protejați social. Solidaritatea a învins, pur și simplu, criza.”.
„Arta este cea care v-a determinat să veniți și să oferiți cu generozitate resurse pentru ca viața acestor copii să devină mai bună. Parteneriatul pe care l-am realizat cu Salvați Copiii prevede ca acești copii vulnerabili să participe la ateliere care îi va pune în relație cu domeniul artei”, a spus Călin Stegerean, directorul Muzeulului Național de Artă al României.
CONTEXT
Potrivit datelor oficiale, copiii români sunt cei mai expuși din Europa riscului de sărăcie severă: țara noastră se afla, în 2020, pe primul loc în topul făcut de Oficiul European de Statistică.
- Pentru 1.511.000 de copii din România (41,5%), părinții nu pot acoperi costurile unei hrane sănătoase, ale unei educații de calitate și ale unor tratamente medicale urgente.
- Rata deprivării materiale severe a crescut în ultimul an în rândul populației generale, de la 24,8% la 25,6%, dar creșterea este dramatică în rândul copiilor – de la 27,1% la 31% și, în cazul copiilor mai mici de 6 ani, de la 23,4% la 29,6%.
- Accesul nediscriminatoriu la servicii medicale: Potrivit unui raport al Salvați Copiii România din luna aprilie 2020, 23% dintre părinți se aflau în incapacitatea de a procura medicamente pentru copiii lor, în vreme ce 15% spuneau că nu au acces la servicii medicale pentru copii.
- La cele 20 de ediții anterioare ale Festivalului Brazilor de Crăciun, au fost astfel colectate fonduri totale de 6.517.800 euro, iar 112.285 de copii proveniți din medii sociale precare au fost reintegrați socio-educațional, corectându-se, astfel, disparitățile sociale care i-ar fi condamnat să nu poată rupe cercul vicios al sărăciei.
Artiștii care au creat brazi unici, pentru această ediție, sunt: Smaranda Almășan, Ana Bănică, Nicu Bocancea & Florăria Iris, Adina Buzatu & Maestrul Gheorghe Zamfir, Daniel Codrescu & Atelierul de mozaic, Irina Dragomir, Anca Fetcu Lupu & Beelive Design, Gheorghe Fikl, Omid Ghannadi & Inside Academy, Simona & Gabriel Gherasim – Gallantique Boutique, Teodor Graur, Laura Hîncu, Hamid Nicola Katrib, Doina Levintza, Carmen Marin, Ana Mohonea & Maria Mohonea – Architectural Christmas, Dhaniel Nora, cu sprijinul Sephora, Adela Pârvu, cu sprijinul PPG România, Obie Platon, Felicia Simion, cu sprijinul Mara Mura, Smiley & HaHaHa Production, Ada Tache & Karim Rashid, cu sprijinul DENT ESTET, Iulia Totoianu, cu sprijinul Libris.ro, elevii Școlii Gimnaziale Step by Step & Dhaniel Nora, UNTOLD. Acestora li s-a alăturat bradul Salvați Copiii, cu sprijinul Ștefaniei Mircea.
Sponsorii ediției 2021 a Festivalului Brazilor de Crăciun
Diamond: BCR, Catena, Deutek
Platinum: ClassIN, Kaufland România, One United Properties, Profi, RBC, Carrefour, Tonica Group, KULTHO
Gold: Agroest, Banca Transilvania, Beautik Haute Parfumerie, Clifford Chance Badea, Loops Production, SKY XS Aircargo, Wienerberger, Garanti BBVA, Pfizer
Silver: BASF, CIT ONE, Concelex, Dexion, Dinamic 92 Distribution, Dräger, Dutchmed, Maresi Foodbroker, MAVIPROD, PEPCO România, Oscar Downstream, VIATRIS România
Mulțumiri speciale: Avincis, BDG, Beautik Haute Parfumerie, Centrul Shakti, DAVINO, Degusteria Francesca, Depozitarul Central, Elena Perseil, eventures, Fudge Professional, FURLA, GETT’S, Hadar Chalet, Hotel Epoque, Hotel IAKI, Malvensky, Obsentum, Purple Flowers, Andreea Raicu, SEPHORA, SKEYNDOR, TOP LINE
Comitetul de Organizare: Florentina Costea, Nicoleta Deliu-Pasol, Omid Ghannadi, Cristian Hordilă, Mihai Morar, Amalia Năstase, Andreea Raicu, Gabriela Alexandrescu
Lumea bună face lumea mai bună!