Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Recomandările lunii septembrie la Crime+Investigation

Primele 48 de ore. Minute Critice

În luna septembrie, la Crime+Investigation urmăriți-i pe unii dintre cei mai buni detectivi criminaliști, pe măsură ce încearcă să rezolve cazuri complicate în noi episoade din „Primele 48 de ore: Minute Critice”, descoperiți faptele a cinci dintre cei mai mari criminali în serie ai Americii în „Monștri Invizibili”, precum și poveștile eroice și îngrozitoare ale oamenilor obișnuiți care întâlnesc și depășesc răul pur în emisiunea „Am supraviețuit unui ucigaș în serie”.

Primele 48 de ore: Minute Critice | Episoade noi (10×60’)

Din 2 septembrie | Joia, ora 22:00

În medicină este numită „ora critică”. În anchetele penale, vorbim despre „primele 48 de ore”. Întrebați orice detectiv – absolut toți vă vor spune că, dacă nu au o pistă, un suspect sau o arestare în 48 de ore de la producerea evenimentului, șansele lor de a rezolva cazul sunt reduse la jumătate.

Primele 48 de ore. Minute Critice

Cu o grafică stilizată care seamănă mai degrabă cu o dramă TV decât cu un reality show, seria urmărește detectivii criminaliști în aceste ore critice, luptându-se cu timpul pentru a rezolva cazurile

Acest sezon special face retrospectiva unora dintre cele mai memorabile momente ale seriei „Primele 48 de ore”, prezentate de detectivii criminaliști din sezoanele precedente.

Fiecare episod îi prezintă timp de o oră pe unii dintre cei mai buni detectivi criminaliști, pe măsură ce urmăresc cazuri complicate, în ritm alert, ce se intensifică din ce în ce mai mult odată cu trecerea celor 48 de ore critice.

Monștri invizibili (6×60’)

Din 14 septembrie | Marțea, ora 22:00

Seria documentară prezintă faptele a cinci dintre cei mai mari criminali în serie ai Americii – Ted Bundy, John Wayne Gacy, Jeffrey Dahmer, Ucigașul de pe Râul Verde și BTK – și examinează cum au reușit să facă atâtea victime înainte de a fi prinși.

Monstri invizibili

Utilizând un singur fir narativ, seria explorează toate elementele care au condus la crearea mediului propice în care acești criminali au prosperat și evadat, de la cultură, comunicații, media, forțe de ordine la limitările tehnologice ale vremii.

Nume care încă bagă frica în inimile multora, acești bărbați aparent normali au dezvoltat niște practici criminale care erau în contradicție cu personalitatea blândă pe care o afișau în societate. Mare parte a înțelegerii noastre asupra criminalului în serie modern provine din cei 20 de ani în care toți cei cinci bărbați au fost activi.

Poveștile acestor criminali și a victimelor lor sunt spuse de cei apropiați, seria incluzând interviuri cu supraviețuitori, anchetatori, psihologi criminaliști, judecători, precum și membri ai familiei victimelor.

Am supraviețuit unui ucigaș în serie (12×30’)

Din 14 septembrie | Marțea, ora 23:00

„Am supraviețuit unui ucigaș în serie” documentează poveștile eroice și îngrozitoare ale unora dintre supraviețuitorii ucigașilor în serie.

Am supravietuit unui ucigas in serie

Spusă din punctul de vedere al supraviețuitorilor, seria evidențiază puterea și perseverența oamenilor obișnuiți care întâlnesc și depășesc răul pur.

Telespectatorii vor descoperi poveștile criminalilor printre care Andrew Urdiales, Richard Beasley („Ucigașul de pe Craigslist”), Angel Resendiz („Asasinul de pe calea ferată”) și David Parker Ray.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.