Așii Amanetului – Sezonul 23
Din 27 februarie | Duminica, ora 12:00
Așii Amanetului se întorc! Cu mult înainte de bănci și bancomate, au existat magazinele de amanet. Amanetul a fost prima formă a creditului de nevoi personale din Statele Unite până în anii ‘50, iar în zilele noastre, aceste magazine de amanet încă ajută oamenii să se întâlnească.
„Așii Amanetului” vă vor purta în lumea plina de culoare a afacerilor de amanet. La magazinul Gold & Silver Pawn Shop de la marginea orașului Las Vegas, trei generații ale familiei Harrison conduc la comun afacerea.
Cele 13 noi episoade vor aduce în prim-plan descoperiri ale unor articole cu valoare istorică, dar și momente autentice din viața celor trei bărbați supranumiți „Așii Amanetului”, respectiv tatăl Rick, fiul Corey și prietenul din copilărie Chumlee, care conduc împreună magazinul de amanet Gold & Silver, de la marginea orașului Las Vegas.
Astfel, cei trei își vor folosi abilitățile dobândite în ani de experiență pentru a evalua valoarea articolelor, de la falsuri până obiecte veritabile.
Mari Evadări cu Morgan Freeman (8×60’)
Din 7 martie | Lunea, ora 21:00
Morgan Freeman pășește în spatele gratiilor și aduce la viață cele mai incredibile evadări din închisoare din istorie într-o nouă serie în opt episoade, Mari Evadări cu Morgan Freeman, în exclusivitate la HISTORY Channel.
În premieră pentru HISTORY Channel, laureatul premiului Oscar, Morgan Freeman, dezvăluie pas cu pas cum au fost posibile evadări celebre. Pe Morgan îl recomandă experiența din filmul “Shawshank Redemption” / „Închisoarea îngerilor” (1994), în care narează cu vocea sa inconfundabilă evadarea îndrăzneață din închisoare.
„Mari Evadări cu Morgan Freeman” explorează în detaliu opt evadări notorii din probabil cele mai dure închisori din istorie, printre care o evadare din Alcatraz ce sfidează moartea, o evadare spectaculoasă din închisoarea Dannemora, dar și povestea unor personaje celebre ca narcotraficantul El Chapo sau a celor șase prizonieri care și-au săpat calea spre libertate din închisoarea de maximă securitate din Pittsburg.
Printre povestirile aduse în prim plan de serialul documentar se mai numără evadarea din al Doilea Război Mondial din Stalag Luft III, unul din cele mai bine păzite lagăre de prizonieri din Germania, poveste ce stă la baza celebrului film „Marea evadare” din 1963. Morgan Freeman va vorbi pe larg și despre cea mai mare evadare din Marea Britanie, realizată de membri ai Armatei Republicane Irlandeze (IRA) care au reușit să scape din închisoarea din Belfast cunoscută ca „Labirintul” sau povestea maestrului în evadări James Earl Ray, condamnat pentru asasinarea lui Martin Luther King Jr.
În fiecare episod, Freeman explorează determinarea condamnaților care au reușit inimaginabilul, urmărind evadările notorii de la plan la execuție, cu mărturii directe de la rude ale deținuților, membri ai poliției sau colegi de celulă.
„Întrebarea care mă fascinează este «Cum reușesc ei să evadeze»? Trebuie să aflu cum au făcut-o. Cred că ține de natura umană. Ne încuiați, vom încerca să evadăm”, a declarat Morgan Freeman despre serial.
Construcții fantomă – Sezonul 2 (16×60’)
Din 19 martie |Sâmbăta, ora 18:05
Al doilea sezon al serialului documentar „Construcții fantomă” aduce în atenția publicului proiecte inedite de inginerie din întreaga lume, abandonate și transformate, în prezent, în ruine celebre.
Într-o serie de șaisprezece episoade, vor fi readuse în prim-plan clădiri și construcții abandonate din întreaga lume, cu poveștile lor, motivele pentru care au rămas ruine, și implicațiile pe care le-ar avea continuarea unor astfel de proiecte în prezent.
Publicul va putea descoperi pe parcursul episoadelor, de la clădiri care au lăsat în urmă orașe goale, la drumuri și poduri închise, centrale electrice care odată alimentau cu energie orașe întregi, până la baze militare secrete și cimitire ale unor nave de război.
Toate aceste construcții și proiecte au fost în trecut parte a unor planuri ambițioase care la momentul respectiv au schimbat felul în care oamenii s-au raportat la realitate. Astăzi, au devenit simboluri istorice, care încă atrag numeroase întrebări.
Blestemul Străbunilor (5×60’)
Din 29 martie | Marțea, ora 23:00
În această mini-serie istorică în cinci părți, Alice Roberts, profesor în antropologie biologică, prezintă modul în care oamenii de știință descoperă dovezile evenimentelor cataclismice din trecut și consecințele lor dezastruoase. De la războaie la cutremure, de la inundații la foamete, acestea sunt evenimentele care au contribuit la modelarea lumii noastre moderne.
În fiecare episod, Alice îi poartă pe telespectatori într-o călătorie prin Europa și Africa de Nord, dezvăluind situri și orașe fabuloase abandonate, câmpuri de luptă de mult uitate și civilizații avansate pierdute în negura timpului.
Victime ale acestor evenimente catastrofale, strămoșii noștri credeau că au fost blestemați, dar acum știința demontează aceste mituri și rescrie istoria.