Polițiști ucigași cu Will Mellor (8×60′)
Începe luni, 8 mai, de la ora 23:00
Titlul original: Cops Who Kill with Will Mellor
Seria „Polițiști ucigași” prezintă opt cazuri de crimă și trădare comise de ofițeri de poliție din Marea Britanie și din întreaga lume. În fiecare episod al emisiunii, prezentatorul și actorul Will Mellor este acompaniat de experți, printre care fosta inspectoare de poliție Julie McKay, psihologul Serena Simmons și fostul detectiv Howard Groves, pentru a înțelege cum și de ce unii ofițeri de poliție trec de la aplicarea legii la încălcarea ei, cum au fost aduși în cele din urmă în fața justiției și care au fost consecințele îngrozitoare pentru toți cei implicați.
Criminali în serie: Ucigașii din Baton Rouge (4×60′)
Începe sâmbătă, 13 mai, de la ora 23:00
Titlul original: Butchers Of The Bayou
Pe parcursul unui deceniu, doi criminali în serie au terorizat femeile din Baton Rouge, Louisiana, violând și ucigând, dezmembrând și recurgând la canibalism. Nu s-au întâlnit niciodată, dar fiecare dintre ei știa ce făcea celălalt și, în mod pervers, se pare că încercau să se întreacă unul pe celălalt în ceea ce privește depravarea și devianța sexuală. Poveștile convergente ale lui Sean Vincent Gillis și Derrick Todd Lee sunt spuse în această mini-serie captivantă despre crime adevărate.
La Interogatoriu Sezonul 2 (10×60′)
Începe duminică, 28 mai, de la ora 23:00
Titlul original: Interrogation Raw
Cazurile penale pot fi câștigate sau pierdute în sala de interogatoriu. Succesul poate aduce dreptate victimelor, eșecul – eliberarea vinovaților. „La interogatoriu” este un nou serial despre crime adevărate care explorează răsturnările delicate de situație ale unora dintre cele mai fascinante interogatorii făcute vreodată. Cele zece episoade vor dezvălui fiecare tactică, fiecare moment decisiv care are loc între acei patru pereți. Detectivii implicați vor comenta scenă cu scenă înregistrările interogatoriilor, relevând adesea un joc cu miză mare de-a șoarecele și pisica. Tensiunea atinge cote maxime, deoarece, prin lege, niciun suspect nu este obligat să vorbească. Cei care o fac se pot opri în orice moment. „La interogatoriu” este o cursă contra cronometru și totul este în joc.