Criminali cu sânge-rece | Sezoanele 4 și 5 (16×60’)
Din 3 ianuarie | De luni până vineri, de la 12:50
Pe întinsul teritoriu alb nord-american, în Alaska, oamenii dispar într-un ritm extrem de ridicat. Este locul în care, dacă vrei, te poți îndepărta de orice, unde poți trăi la limita subzistenței și unde rămâi ascuns dar în același timp, la vedere. Pentru un criminal, acest teritoriu vast este acoperirea perfectă pentru a comite crima perfectă.
Prezentat din perspectiva membrilor familiei, a anchetatorilor și, uneori, a răpitorilor lor, seria „Criminali cu sânge-rece” spune poveștile victimelor unor crime violente care luptă să supraviețuiască vicisitudinilor naturii și a brutalității omului.
Copii după gratii: sentință pe viață sau eliberare condiționată | Sezonul 2 (10×60’)
Din 4 ianuarie | Marțea, ora 23:00
În SUA, mii de deținuți ispășesc condamnări pe viață, fără eliberare condiționată, pentru infracțiuni comise când erau minori, dar sentințele le-ar putea fi reanalizate în urma unei hotărâri recente a Curții Supreme a Statelor Unite ale Americii conform căreia termenele de viață obligatorii fără posibilitatea de eliberare a minorilor reprezintă o încălcare a celui de-al optulea amendament.
Acest documentar serial aduce în prim plan poveștile a opt tineri condamnați care speră să își recapete libertatea în urma rejudecării cazurilor lor. Emisiunea prezintă crimele comise, precum și noile dovezi care au ieșit la lumină și desfășurarea procesului de rejudecare.
Fiecare episod prezintă mărturiile exclusive ale tinerilor condamnați, precum și opiniile psihologilor criminaliști și ale oamenilor legii.
Primele 48 de ore | Sezonul 24, Prima parte (9×60’)
Din 27 ianuarie | Joia, ora 22:00
În medicină este numită „ora critică”. În anchetele penale, vorbim despre „primele 48 de ore”. Întrebați orice detectiv – absolut toți vă vor spune că, dacă nu au o pistă, un suspect sau o arestare în 48 de ore de la producerea evenimentului, șansele lor de a rezolva cazul sunt reduse la jumătate.
Cu o grafică stilizată care seamănă mai degrabă cu o dramă TV decât cu un reality show, seria urmărește detectivii criminaliști în aceste ore critice, luptându-se cu timpul pentru a rezolva cazurile. Fiecare episod îi prezintă timp de o oră pe unii dintre cei mai buni detectivi criminaliști, pe măsură ce urmăresc cazuri complicate, în ritm alert, ce se intensifică din ce în ce mai mult odată cu trecerea celor 48 de ore critice.