Marți, 22 martie, de la ora 18:00, la ARCUB, inițiativa Mame ajută mame organizează un recital caritabil cu strângere de fonduri.
Recitalul este susținut de mama, compozitoarea și pianistă, Tetiana Shabaieva ajunsă în România pe 16 martie alături de fetița ei de aproape 6 luni, nepotul de 13 ani și mama ei de 71 de ani.
Tetiana și familia ei se află în acest moment la Centrul Mame ajută mame, Louis Blanc 16 – București, alături de alți refugiați, mame și copii.
Acest recital este semnul său de mulțumire pentru brațele deschise pe care le-a găsit aici după un drum lung și o săptămână petrecută în adăpost.
S-au pus în vânzare 160 de bilete pe bilet.ro – https://bit.ly/3L3IGFn.
Prețul fiecărui bilet este de 100 lei, cu posibilitatea de a dona mai mult sau de a cumpăra peste numărul de bilete că donații, fără loc în sală. Recitalul durează aproximativ 45 min.
Tetiana își dorește că toți banii strânși din urma vânzării biletelor și din donații să se ducă la Centrul Mame ajută Mame pentru ca și alte mame și copiii lor să fie primiți cu aceeași căldură.
Mulțumim ARCUB, Primăria Capitalei, Bilet.ro, Mima Muzica – pentru sprijinul acordat în realizarea acestui eveniment caritabil.
Link către evenimentul de pe Facebook: https://www.facebook.com/events/1168737647211529,
Cine suntem
Suntem inițiativa Mame ajută mame și ne-am dorit ca mamele refugiate să nu ajungă într-un centru cu sute de paturi, ci să̆ simtă căldura și susținerea altor mame, într-un spațiu în care pot vorbi între ele și în care copiii se pot juca împreună. Atunci când acasă nu mai știi ce formă are, ne dorim să le oferim măcar o frântură de acasă.
Avem sprijinul celor de la Greenpeace Romania, care și-au deschis biroul pentru refugiați și acum găzduim acolo mame alături de copiii lor.
Avem ajutor zilnic din partea Asociația Anaid care ne asigură suport rapid pentru urgențe, fiind totodată legătura noastră cu autogara Filaret unde fac o treabă minunată și de unde ne transmit spre cazare mame și copii.
Avem o colaborare foarte bună cu cei din Gara de Nord, autorități și voluntari. De aici primim lucruri și ducem și aducem refugiați tot timpul.
Avem o rețea de familii care s-au adunat în mod organic și care au deja în gazdă mame refugiate sau care s-au oferit să găzduiască. Le ajutăm cu transport, mâncare, traducători și tot ce au nevoie să ajute familiile aflate în tranzit în țara noastră sau pe cei care decid să rămână aici.
Până acum familiile voluntare și-au deschis casele și inimile pentru aprox 100 de adulți și 80+ de copii.