La fiecare început de an se fac liste foarte lungi cu rechizite esențiale și consumabile pentru școală. Lucrurile pot deveni complicate și este foarte ușor să omiți ceva.
În cazul în care urmează să cumperi rechizite celui mic, mai jos vei găsi tot ce ai nevoie pentru un ghiozdan complet, din care nu lipsește nimic esențial.
1. Stilou și rezerve de cerneală
Probabil că acestea sunt cele mai importante rechizite. Stiloul este esențial pentru orice elev, indiferent de clasa în care se află. Apoi, pachetele de rezerve sunt și ele esențiale.
2. Picuri de șters cerneala
Un alt obiect de care un elev are mereu nevoie, poate chiar zilnic, este picul de șters cerneala. Cumpără mai multe bucăți, căci ele se consumă destul de repede.
3. Mină pentru creioane mecanice
Creioanele mecanice sunt excelente, căci se pot reîncărca și folosi timp de ani întregi. Minele sunt disponibile în mai multe variante, de la cele mai subțiri la cele mai groase, așa că fă un stoc din fiecare, pentru a nu rămâne niciodată fără mină.
4. Creioane standard și ascuțitoare
Pe lângă cele mecanice, este posibil ca elevul să aibă nevoie și de creioane standard, de anumite feluri. Acestea se consumă și ele destul de rapid și se pot pierde foarte ușor, deci cumpără un set cu mai multe bucăți.
5. Gumă de șters
Guma de șters reprezintă un alt produs consumabil care se poate rătăci sau termina exact atunci când ai cea mai mare nevoie de el. Cumpără mai multe gume, de diferite dimensiuni și forme.
6. Coli de hârtie A4
Poate că elevul trebuie să facă un referat sau să printeze anumite fișe de lucru. Colile de hârtie A4 sunt utile în foarte multe contexte, așa că include-le pe lista consumabilelor.
7. Folii de protecție pentru hârtie
Pentru a păstra documentele școlare în stare impecabilă, cumpără și un set de folii de protecție sau mape. Acestea sunt extrem de utile și în organizarea fișelor sau materialelor pentru școală.
8. Hârtie colorată și creponată
Pentru orele de lucru manual, elevul va avea nevoie de mai multe tipuri de hârtie colorată și creponată. Aceasta se va consuma destul de rapid, așa că, atunci când o cumperi, alege o cantitate mai mare și nuanțe cât mai variate.
9. Lipici pentru ora de lucru manual
Diferența dintre o lucrare reușită și una care creează dificultăți poate fi făcută de calitatea lipiciului folosit. Orice elev are nevoie de un lipici bun pentru ora de lucru manual, care să fixeze orice obiect și să poată fi folosit cu ușurință.
10. Acuarele și tempera
Rămânem în zona de artă și trecem la pictură. Cel mic va avea nevoie, în funcție de vârstă și de clasă, de acuarele tip pastilă sau de tempera la tub, pentru mici opere create la ora de desen.
11. Bloc de desen
Tot pentru ora de desen, cel mic va avea nevoie și de un bloc de desen de anumite dimensiuni, cu hârtie de calitate, special concepută pentru acuarele și tempera. Optează pentru un produs cu multe file sau fă-ți rezerve.
12. Trusă pentru matematică
Nu numai orele creative necesită accesorii, ci și materiile exacte, precum matematica. Este foarte posibil ca profesorii să solicite o trusă de geometrie, care să includă echere, compas, rigle și alte ustensile utile.
Acestea sunt rechizitele și consumabilele cele mai des folosite și solicitate de către profesori. Asigură-te că le cumperi din timp, pentru a nu intra în panică pe ultima sută de metri, înainte de începerea școlii!