o emisiune nouă prezentată de Andreea Creţulescu în care telespectatorii vor putea interveni oricând
Postul Realitatea TV oferă telespectatorilor săi, din data de 24 iunie, “Realitatea te priveşte”, o emisiune care trece subiectul zilei printr-un filtru economic, politic şi social şi în care telespectatorul poate interacţiona oricând cu emisiunea. „Realitatea te priveşte” va fi difuzatã de marþi pânã joi, între orele 22.00 ºi 23.00, si va fi prezentatã de Andreea Cretulescu.
Telespectatorii Realitatea TV vor putea participa activ la “Realitatea te priveşte” prin intermediul numărului de telefon cu apel gratuit 0800 080 333, unde vor putea pune întrebări, îşi vor exprima opiniile cu privire la subiectele discutate de Andreea Creţulescu şi de invitaţii săi sau vor putea face sesizări despre evenimente observate de ei. Telespectatorii vor mai avea la dispoziţie adresa de e-mail realitateatepriveste@realitatea.net şi numărul de SMS 1484 (0,5 euro/mesaj), prin intermediul cărora vor putea trimite mesaje sau vor vota prin DA sau NU la întrebările propuse de “Realitatea te priveşte”. De asemenea, mesajele trimise de telespectatori vor rula pe banda de sus a ecranului.
“ Vrem ca cei care ne privesc să nu fie doar simpli spectatori, ci actori ai spectacolului, interacţiunea fiind acel ingredient esenţial care dă adevărata faţă a realităţii. Nu trebuie să mai existe lumea lor şi lumea noastră. Această emisiune vrea să ofere celor două ‘lumi’ posibilitatea de a schimba opinii. Aşadar, ne propunem să prezentăm realitatea într-o dramaturgie în care actorul se găseşte atât în faţa ecranului, cât şi pe ecran”, a declarat despre noua emisiunea Andreea Creţulescu.
{mosloadposition user10}