din Maramures si Moldova
Realitatea TV lanseaza campania umanitara "Romania prinde radacini" in sprijinul copiilor sinistrati si al familiilor lor din Maramures si nordul Moldovei. Un teledon organizat impreuna cu UNICEF, cu sprijinul Romtelecom si Romsilva, se va desfasura luni seara in scopul strangerii de fonduri pentru imbunatatirea conditiilor de trai ale comunitatilor afectate de inundatii. Evenimentul va fi prezentat de Andreea Marin Banica, Ambasador al Bunavointei pentru UNICEF, si Mihai Tatulici si va avea ca invitati personalitati din toate domeniile – artisti, sportivi, politicieni, oameni de afaceri, colegi din presa si din televiziune.
Postul de stiri Realitatea TV, in parteneriat cu UNICEF si Andreea Marin Banica, va organiza luni seara un eveniment-maraton de tip teledon destinat strangerii de fonduri pentru copiii sinistrati si familiile lor din nordul Moldovei si Maramures, in cadrul campaniei umanitare "Romania prinde radacini". Printre invitatii speciali ai serii se numara presedintele Romaniei, Primul Ministru si reprezentantul UNICEF in tara noastra, Edmond Mc Loughney.
"M-am intors acum acasa, in Moldova, si am avut sentimentul dureros ca mi-am pierdut taramul copilariei: satele sunt ingenuncheate de ape, oamenii sunt deznadajduiti si cuprinsi de teama, copiii cu lacrimi in ochi se adapostesc pe unde pot alaturi de familii. Au nevoie de noi mai mult ca oricand!", spune Andreea Marin Banica, Ambasador al Bunavointei pentru UNICEF.
Programul special va incepe la ora 20:00, iar campania "Romania prinde radacini" va continua timp de o luna, perioada in care numerele de telefon si de SMS vor ramane la dispozitia telespectatorilor care doresc sa devina donatori.
O data cu demararea campaniei "Romania prinde radacini", Realitatea TV initiaza si o actiune de impadurire a zonelor afectate de viituri. Sub sloganul "Copiii sadesc viitorul" vor fi plantati 1 milion de arbusti donati de Romsilva, cu scopul de a preveni, in viitor, producerea unor inundatii similare. "Noi ne-am gandit sa ne dam o mana de ajutor, noua tuturor, pentru viitor, iar un milion de arbusti plantati inseamna un ajutor pentru cateva generatii", a declarat Mihai Tatulici.
Bilantul inundatiilor din ultimele zile indica pana in prezent un numar de cinci morti, peste 150 de localitati din sase judete ale tarii afectate si circa 16.000 de oameni evacuati. Unul dintre motivele pentru care aceasta situatie a fost posibila il constituie, potrivit specialistilor, defrisarile necontrolate.
{mosloadposition user10}