Gheorghe Andrei are 31 ani şi a fost diagnosticat în februarie 2009 cu leucemie acută limfoblastică B-forma hiperleucocitară refractară la chimioterapia standard. În prezent, Andrei alături de soţia lui luptă pentru a nu-şi irosi singura speranţă de viaţă: o operaţie al cărei cost este de 80.000 de euro. Începând de astăzi, 10 august 2009, timp de o lună, Realitatea TV iniţiază o campanie pentru a-l ajuta pe Andrei să adune suma necesară operaţiei de transplant. Până pe 10 septembrie 2009, postul de televiziune va difuza un spot cu povestea lui Andrei şi îi va invita pe toţi românii să ofere un mic ajutor.
Gestul postului de ştiri este susţinut de operatorii de telefonie mobilă Orange, Vodafone şi Cosmote, astfel că orice utilizator poate dona 2 euro prin trimiterea unui SMS la numărul 879 între 10 august şi 10 septembrie 2009 (nu se percepe TVA). Serviciul este oferit gratuit de Orange, Vodafone şi Cosmote.
Povestea lui Andrei este emoţionantă. Este povestea unui om care luptă cu moartea, ştiind că are şanse de 95% să iasă învingător. Toţi cei care doresc să îi fie alături, îi pot transmite un gând bun sau pot afla ultimile detalii despre starea sa de pe site-ul său: //andreigheorgheumanitar.blogspot.com/.
Gheorghe Andrei a fost internat, timp de cinci luni, la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti, însă nu a reuşit să obţină remisia (scăderea blastilor din măduva- celule canceroase-sub 5%). În urma tratamentului cu citostatice, pe fondul imunităţii foarte scăzute, au apărut diverse complicaţii ale bolii: pneumonie acută severă (lucru deosebit de grav pentru un bolnav de leucemie) şi spargerea unei vene de la mâna dreaptă. Având în vedere faptul că nici un tratament nu a avut efect, medicii din România au recomandat plecarea la o clinică de specialitate din străinate. La sfârşitul lunii iunie, a primit acceptul de tratament la Hammersmith Hospital din Londra, Anglia.
În data de 22 iunie, la sosirea în Anglia la Hammersmith Hospital, au fost repetate toate investigaţiile. În urma realizării acestora, noul diagnostic a fost leucemie mieloblastică. În consecinţă s-a început un nou tratament, pentru această formă a bolii, la care pacientul a răspuns bine. După fiecare cură de tratament urmează o perioadă de aşteptare de aproximativ trei săptămâni. Andrei se afla în prezent la sfârşitul acestei perioade şi aşteaptă începerea celei de a doua cure. Dacă cea de a doua cură se încheie cu succes, adică numărul blastilor scade sub nivelul de 5%, se consideră remisie şi se poate realiza operaţia de transplant. Fiecare cură de chimioterapie costă aproximativ 30000 £; fiecare cură cere o perioadă de spitalizare de minim 30 zile. Având în vedere că donatorul va fi sora lui Andrei, costul operaţiei este de aproximativ 80000 euro. Pentru cea de a doua cură de tratament este posibil ca Andrei să beneficieze de un ajutor de la statul român, în baza formularului E112. Dosarul a fost depus, în prezent aşteptându-se răspuns de la CASMB. Pentru operaţie însă, având în vedere faptul că aceasta poate fi efectuată teoretic şi în România, statul nu acordă nimic. Cele trei spitale din România unde se realizează aceste operaţii sunt: Fundeni (unde din lipsă de fonduri au fost sistate operaţiile de transplant), Timişoara şi Târgu-Mureş. Dar, în aceste spitale se realizează toate tipurile de operaţii de transplant, nu numai transplant de măduvă, iar listele de aşteptare sunt foarte lungi. Şansa de viaţă a lui Andrei, în cazul unei operaţii reuşite, este de 95%.
Fondurile strânse vor fi administrate de Asociaţia pentru Relaţii Comunitare. Toate sumele donate vor fi folosite în mod integral pentru tratamentul lui Gheorghe Andrei.
{mosloadposition user10}