Realitatea TV investeşte aproximativ două milioane de euro pentru construcţia instituţională a unui nou canal de ştiri, care va lua naştere până la sfârşitul acestui an sub denumirea Realitatea Internaţional.
Noul post va emite prin satelit pentru toţi românii aflaţi în afara graniţelor ţării, dar va pune accentul în 2008 pe câştigarea celor peste trei milioane de români care trăiesc în Spania şi Italia. „Pentru mine, Realitatea Internaţional este cea mai mare provocare profesională. Totul a început cu 1 decembrie, odată cu lansarea birourilor Realitatea TV la Roma, respectiv Madrid, acţiune care a avut un mare impact asupra comunităţilor de români din cele doua ţări. În scurt timp, proiectul celor două staţii internaţionale a devenit Realitatea Internaţional. Noul post îşi propune să fie aproape de marile comunităţi de români, pentru că lor li se adresează. Lor le vom aduce, via satelit, Realitatea de acasă”, declară Liliana Anghel, project manager al Realitatea Internaţional.
La Madrid şi Roma, Realitatea Internaţional a deschis deja staţii de televiziune care vor produce programe locale zilnice destinate comunităţilor româneşti. Aceste programe vor fi difuzate din studiourile amplasate în cele două oraşe, de luni până vineri. Cele două staţii vor beneficia de experienţa şi profesionalismul a doi dintre cei mai buni jurnalişti români. Astfel, Robert Turcescu va deveni manager al Realitatea TV Spania, iar Andrei Gheorghe va conduce Realitatea TV Italia.
Despre noua sa poziţie, Robert Turcescu declară ca este provocare profesională majoră. „Este vorba de ridicarea unui proiect începând de la zero iar eu am fost întotdeauna interesat de activităţile de pionierat. Sper ca proiectul Realitatea TV să însemne pentru comunitatea celor aproape 2 milioane de români din Spania un cadou extraordinar şi şansa de a menţine legătura cu România”.
La rândul său, Andrei Gheorghe se pregăteşte pentru un rol nou, acela de manager al staţiei din Italia. „Am de gând să fiu un manager-jucător, în acelaşi timp jurnalist dar având permanent în minte că prin tot ceea ce facem acolo vom fi un alt fel de ambasadă a României”.
Realitatea Internaţional îşi prsă acopere toate marile comunităţi româneşti din lume cu o grilă de programe care va conţine în proporţie de 70% jurnale de ştiri.
{mosloadposition user10}