Ernest Cline
Editura Nemira
Va mai aduceti aminte primele jocuri pe calculator? Acelea pixelizate, simple, dar atractive si care te faceau sa petreci ore intregi incercand sa gasesti solutia – sa invingi inamicii, sa castigi curse, sa gandesti logic pentru a trece la nivelul urmator etc.? Ei bine, daca le-ati apucat, atunci aceasta carte o sa va atraga imediat – chiar daca este Young Art (imbinat cu SF). Daca nu ati jucat acele jocuri, nu este nicio problema. Lumea imaginata de Ernest Cline o sa va cucereasca, intrige, si o sa va determine sa verificati, cel putin, un joc vechi!
Wade Watts este un tanar ai carui parinti au murit. Traieste acum, in conditii saracacioase. Pasiunea sa este SISAO – o lume virtuala unde poate fi liber. Suntem in 2044, resursele planetei au fost epuizate. SISAO este un joc, o realitate virtuala complexa – pentru ca Wade, de exemplu, a urmat o scoala clasica o perioada, insa acum invata in SISAO.
Intr-o zi toti cei cu conturi in SISAO primesc un mesaj inedit. Testamentul lui James Halliday, fondatorul SISAO. Simplu spus, el promite ca intreaga sa avere (impresionanta!) va fi oferita celui care va gasi cele trei Chei ascunse in joc si va trece de toate provocarile pentru a gasi “Oul de Paste” al lui Halliday.
Ce surpriza ascunde acest ou? Nimeni nu stie. Dar toti jucatorii si-l doresc.
Se specifica faptul ca Halliday era pasionat de anii ’80. Acestia revin in atentie. Formatii reiau hhit-uri celebre, moda este influentata. Apar “gunterii” – cei care s-au specializat in joc, in tot ce tine de Halliday, si in SISAO.
Numai ca si in joc e dificil. Ai nevoie de resurse. Si de timp. Si e mai bine sa joci in echipa. Asa ca si Wade isi face amici. De fapt, Parzival, pseudonimul sau. Dar Clasamentul oficial ii transforma pe toti in tinte.
Actiunea este captivanta – realul se imbina cu realitatea virtuala. Jocul in sine atrage atentia cititorului, iar suspansul dat de continutul “oului” determina cititorii sa nu lase cartea din mana pana nu afla deznodamantul. Ideea este inedita, personajele bine construite, iar rasturnarile de situatie si cursa pe viata si pe moarte tin in priza pe oricine.