Antena 1 le-a pregătit o petrecere surpriză de ziua lor
Pe 1 febraurie, «Neatza cu Răzvan şi Dani» a împlinit trei ani de emisie. Colegii de la Antena 1 le-au pregătit în mare secret o petrecere surpriză.
Tocmai când credeau că „ziua lor” va trece ca oricare alta, ba chiar cu ceva muncă în plus, Răzvan şi Dani au avut parte de o surpriză. Chemaţi de colegii de la Antena 1 la o presupusă sedinţă foto, cei doi s-au trezit în faţa a aproape 200 de persoane – colegi şi prieteni, adunaţi pentru a le ura „La multi ani!”.
Totul a fost plănuit în detaliu, cu complicitatea producătoarei şi a regizorului emisiunii, astfel că nici Răzvan, nici Dani nu au banuit nimic. Alături le-au fost nu doar colegii de echipă, ci şi prieteni buni precum Nelu Ploieşteanu, Mihai Mărgineanu, Florin Chilian, Horia Brenciu şi Sistem care i-au încântat pe invitaţi cu un show de zile mari. Nu au lipsit nici Dan Teodorescu, Alb şi Negru sau colegii Simona Gherghe, Raluca Lăzăruţ, Mircea Badea, Mihai Gâdea, Alexandra Badoi, Luiza Bogdan.
Petrecerea a avut loc la în centrul Bucureştiului, la restaurantul Istria, ce urmează a fi inaugurat pe 3 februarie, cu ocazia zilei de Naştere a lui Ovidiu Lipan Ţăndărică. Invitaţii au degustat preparate din peşte şi fructe de mare – potrivit specificului restaurantului, dar au avut parte şi de două torturi – unul surpriză, oferit în dar de Antena 1 şi unul preparat special pentru acest prilej de Vlăduţ.
//neatza.a1.ro/faze-tari/Petrecerea-surpriza-a-lui-Razvan-si-Dani_5099.html