Al XI-lea sezon al emisiunii matinale, “Neatza cu Rãzvan şi Dani”, va începe, din 2 septembrie, la Antena 1. Desfãşurarea de forţe din fiecare dimineaţã va avea loc sub sloganul “… şi mai multã veselie”. Cum ziua bunã se cunoaşte încã de când rãsare soarele, buna dispoziţie va fi asiguratã prin organizarea unor petreceri , pe diverse teme, cu o mulţime de invitaţi pusi pe distracţie. Apoi, dupã succesul înregistrat de concursurile pentru postul de “vecinã”, dar şi de cel pentru “Cea mai sexy mãmicã”, în noul sezon cele mai atractive telespectatoare care urmãresc show-ul lui Rãzvan şi Dani se vor putea înscrie pentru a câştiga titlul de “Miss Neatza”. Vlãdutz îşi va continua activitatea culinarã, dar va pãrãsi studioul emisiunii şi va gãti în casele vedetelor, dar şi ale telespectatorilor. Metodele prin care Vlãdutz poate fi convins sã prepare delicatese în casele fanilor matinalului Antenei 1 pot fi aflate urmãrind matinalul Antenei 1, începând cu 2 septembrie. Şi tot din acest sezon, Cãtãlin Oprişan va fi prezentatorul celei mai simpatice rubrici de ştiri, “Neatza Niuz”.
“Cuvântul de ordine al noului sezon este «spectacol»”
Simona Gherghe a cãlãtorit mult în vacanţã si abia aşteaptã reîntâlnirea cu telespectatorii. În plus, Acces direct îşi aşteaptã, de luni, de la ora 17,00, telespectatorii cu un décor nou. “M-am plimbat foarte mult în vacanţã, am fost în Toscana, care mi-a plãcut enorm, iar Florenţa, oraş pe care l-am vizitat pentru prima oarã în aceastã varã, a ajuns pe primul loc în topul preferinţelor mele, înaintea Parisului şi a Romei. Am cunoscut oameni frumosi, cu mintea şi sufletul deschise, fiecare zi a fost o bucurie. Am fost şi-n Grecia, ţara pe care o vizitez în fiecare varã. M-am odihnit, abia aştept reîntâlnirea cu telespectatorii noştri la Acces direct, cãrora le vom prezenta, ca de obicei, subiecte în exclusivitate”, spune Simona Gherghe.
“Cuvântul de ordine al acestui sezon este spectacol”, declarã Dan Capatos, al cãrui Show pãcãtos va beneficia de o graficã noua şi de subiecte de mare interes pentru public. “Într-o perioadã în care concurenţa îşi schimbã, din disperare, prezentatorii sau numele emisiunilor, noi ne pregãtim de cel de-al doisprezecelea sezon de show pãcãtos, cu deviza cu care am început fiecare sezon de pânã acum – «iubeşte-ţi şi respectã-ţi telespectatorii, pentru cã ei te vor rãsplãti pe mãsurã». Şi, de 11 sezoane suntem lideri de piaţã. Le mulţumesc enorm pentru acest lucru şi îi asigur cã din 2 septembrie, serile şi nopţile lor vor fi cel puţin la fel de vesele ca şi pânã acum” a declarat Dan Capatos. Luni, de la ora 22,30, are loc reîntalnirea cu Dan Capatos.