Adelin Petrisor
Editura Polirom
Pe multi ii atrage jurnalismul pentru ca au impresia ca o vor tine doar in evenimente, cadouri primite si petreceri frumoase. Altii vor doar sa apara pe sticla. Putini sunt cei care inteleg cat efort e de fapt in aceasta meserie si cum, pentru a fi un reporter de succes, uneori renunti la multe.
Acesta este si cazul lui Adelin Petrisor. Numele lui este asociat imediat cu transmisii de calitate din locuri fierbinti, chiar si din razboaie. Recunosc ca am crezut ca el a fost trimis pe acele campuri de lupta. Citind insa cartea am aflat, chiar de la primele pagini, ca el a fost cel care si-a dorit sa ajunga acolo si nu in cautare de faima ci pentru a vedea situatia de la fata locului. Veti vedea ca a fost intai refuzat, dar ca a perseverat, a incercat sa aranjeze sa calatoreasca in mod sigur. Veti vedea apoi si ca nu i-a fost usor – conditiile in care a trait, cum dormea si unde si multe alte asemenea.
"Razboaiele mele" este o carte de citit si de invatat multe printre randuri. O experienta de viata marcanta impartasita intr-o carte unde bineinteles ca se vede omul-jurnalist-scriitor, pasiunea jurnalistului pentru ceea ce face. Veti calatori in multe zone – si in afara de razboaie veti afla de pilda si cum a fost la intalnirea lui Adelin Petrisor cu Arafat. Asa cum spuneam: interesante experiente, captivante povesti – toate intr-o lucrare scrisa cu pasiune despre o pasiune.
Va invitam asadar sa cititi aceasta carte si apoi sa ne trimiteti comentariul dumneavoastra cu privire la ea pe adresa loredana at prwave.ro si poate aparea pe site.